Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pionierii rockului alternativ în România, trupa Firma, în concert la Constanţa

ro

07 Feb, 2020 00:00 4427 Marime text
Astă-seară, în Club Doors, trupa Firma susţine un concert, de la ora 21, ce trasează o direcţie nouă a trupei, care anunţă, cu acest prilej, lansarea iminentă a albumului „Deşteptarea Primăverii”.

Firma - trupă de rock alternativ, practică un fusion de rock, trip hop şi blues, cu influenţe din jazz şi funk. Este considerată un pionier al rockului alternativ din România. După nominalizările la MTV European Music Awards 2004, la categoria „Best Romanian Act” din 2004 şi MTV Romanian Music Awards pentru „Best Rock Band” din 2005, Firma devine prima trupă românească nominalizată la o secţiune internaţională. Aceasta se intitulează New Sounds of Europe şi este găzduită de MTV EMA 2007, eveniment ce are loc în data de 1 noiembrie 2007 la München, Germania. Firma a reuşit să ajungă printre cele trei finaliste ale categoriei, devansând alţi 15 artişti, printre care şi Sunrise Avenue (Finlanda) şi The Klaxons (Marea Britanie).

Datorită apariţiei la acest eveniment, Firma s-a bucurat de aprecierile unor artişti precum Wyclef Jean, Snoop sau Foo Fighters. Peste puţin timp, Firma a reuşit o performanţă remarcabilă, devenind prima formaţie româneasca care a intrat în playlist-ul cunoscutului post muzical VH1 Europe, cu videoclipul piesei Baby is crying, primul extras pe single de pe albumul Exit.

În octombrie 2014, după şapte ani de absenţă, trupa Firma a revenit pe scena muzicală cu un nou album, intitulat Descântece (vol I). În 2017 apare volumul II Descântece, iar în 2018 - Poezii alese, vol.I - nouă acte sonore realizate pe versurile unor poeţi clasici şi contemporani (o dorinţă comună atât a trupei FiRMA, cât şi a Editurii Casa Radio), pentru a da un semnal de întoarcere a muzicii şi muzicienilor către poezia românească, o pledoarie pentru un alt fel de muzică.

Preţul unui bilet este 40 de lei (presale) şi 50 de lei la intrare la eveniment.
 
Sursa foto: captură YouTube Trupa Firma
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii