Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Doors Club Constanţa Prima ediţie a Clubului de Poezie, inaugurat de Ziua Culturii Naţionale

ro

10 Jan, 2020 00:00 6009 Marime text

În ajunul Zilei Culturii Naţionale, pe 14 ianuarie, moment ce face referire la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, va fi inaugurat, la prima ediţie, Clubul de Poezie.


Cu acest prilej, la Doors Club, actriţa Mădălina Petrencu şi poeta Amelia Stănescu vor susţine un recital de poezie, iar Dorian Pîrvu, membru al trupei Mike Godoroja & Blue Spirit, va potenţa în acorduri de pian elitista întâlnire programată de la ora 19.


Constănţenii care vor alege să participe şi, implicit, să marcheze o zi de reflecţie asupra culturii române în genere, a esenţei românismului din sufletul oricăruia dintre noi vor putea audia o atractivă selecţie lirică din opera autorilor de referinţă ai literaturii române – Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, precum şi autori contemporani – Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, George Stanca, Robert Șerban, Iv cel Naiv ş.a.


„Pentru a fi oneşti şi autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim – precizează criticul literar Dan C. Mihailescu, într-un portret inedit al lui Eminescu. (...) Un student român la Viena şi Berlin, care ştia germana şi franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică şi gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecţie mai sublimă şi mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?”


Evenimentului în discuţie i se va alătura Clubul ardelenilor din Constanţa, tocmai pentru a întregi atmosfera de sărbătoare a românităţii unite.
Intrarea este liberă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii