Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un apartament şi un autoturism de lux, printre bunurile consilierului local Cristian Tincu (documente)

ro

16 Mar, 2017 00:00 4088 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Cristian Tincu, de profesie economist, a devenit oficial consilier local, începând cu data de 28 februarie 2017, când a avut loc ultima şedinţă de Consiliu Local, în cadrul căreia mandatul său a fost validat. Cristian Tincu l-a înlocuit pe George Vişan, care, după alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a devenit deputat.
 
Potrivit declaraţiei de avere completate la 1 martie 2017, consilierul local deţine, în coproprietate cu Oana Claudia Tincu, un apartament de 110 mp, pe care l-a cumpărat în anul 2014. Tot în anul 2014, Tincu a cumpărat şi un autoturism marca Audi A6. De asemenea, consilierul local a reuşit să adune între anii 2006 şi 2016 bijuterii şi ceasuri în valoare de 25.000 de lei.
 
În ceea ce priveşte conturile şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro, în declaraţia de avere a lui Cristian Tincu se menţionează două conturi, unul în valoare de 5.000 de lei, deschis în anul 2013, şi altul, în valoare de 20.000 de lei, din 2016.
 
Referitor la veniturile încasate în anul fiscal încheiat, Cristian Tincu a încasat sub formă de salariu de la SC RAJA SA 43.081 de lei, iar soţia sa a primit în perioada ianuarie-septembrie îndemnizaţia de creştere a copilului, în valoare de 7.790 de lei, şi în perioada octombrie, suma de 2.937 de lei, salariu de la SC Aurora Tour 94. Totodată, în declaraţia de avere a consilierului este menţionat şi venitul din alocaţiile celor doi copii, în valoare de 3.060 de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta atât declaraţia de avere a lui Cristian Tincu, cât şi CV-ul acestuia.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii