Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:27 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretar al Colegiului Consilierilor Juridici din Transporturi Averea şi interesele liberalei Mihaela Andrei (documente)

ro

04 Jul, 2015 00:00 4386 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declarația de avere pe anul 2014 a consilierului județean liberal (fost PDL) Mihaela Andrei. Aceasta s-a născut în 1976 şi este consilier județean în cadrul Consiliului Județean Constanța din partea PDL. Potrivit declaraţiei de avere depuse la CJC pe 28 mai 2015, aferentă anului fiscal anterior, democrat-liberala nu mai deţine niciun teren şi nu are nicio casă. Are, în schimb, un autoturism Dacia din 1985, moştenit, o motocicletă Suzuki, fabricată în 1983, şi un autoturism Volkswagen, fabricat în 2003.
Mihaela Andrei nu are bijuterii sub formă de metale preţioase, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. De asemenea, democrat-liberala nu are conturi şi depozite bancare, nici plasamente şi investiţii directe.
Are, în schimb, datorii: un credit de 15.000 de euro, contractat în 2007 şi scadent în 2036, şi unul de 55.000 de lei, contractat în 2008, scadent în 2018. În declaraţia anterioară, menţiona şi un credit de 14.000 de lei, contractat în 2011 şi scadent în 2018, datorie care, pesemne, a fost stinsă.

În 2014, consilierul judeţean PDL a încasat un salariu de 46.475 de lei de la CN APMC, iar soţul său, 23.000 de la CRPC SE Galaţi (Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sud-Est Galaţi). La aceste venituri se adaugă şi alocaţia celor doi copii, în cuantum de 1.000 de lei. De asemenea, din venituri independente, Mihaela Andrei declară o indemnizaţie de doar 3.942 de lei de la Consiliul Judeţean Constanţa, cu toate că este consilier judeţean din luna iulie 2013, iar veniturile declarate sunt cele din anul 2014.

Din declaraţia de interese a alesului judeţean reiese că este asociat unic şi administrator al firmei SC Firstpage SRL, unde are 20 de părţi sociale a căror valoare este de 200 de lei. 20 de lei este şi valoarea părţilor sociale deţinute în SC Mamaia North SRL.
Mihaela Andrei figurează şi cu funcţia de secretar regional Constanţa în cadrul Colegiului Consilierilor Juridici din Transporturi, dar este menţionată şi calitatea de reprezentant al corpului profesional al mediatorilor în relaţia cu Curtea de Apel. Faţă de declaraţia anterioară, aceasta nu mai declară că ar fi vicepreşedinte al Centrului de Mediere şi Arbitraj „MAAT“. Până la fuzionarea PNL-PDL, aceasta era şi preşedintele Colegiului 10 al PDL Constanţa, în prezent fiind doar membru al Comitetului Judeţean Executiv şi al Comitetului Local Executiv al PNL.

În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului judeţean Mihaela Andrei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii