Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:00 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oil Terminal, declaraţii de avere Radu Adrian Dumitriu, şeful compartimentului pază din cadrul Oil Terminal, deţine un apartament şi un cont bancar (documente)

ro

04 Jan, 2018 00:00 2851 Marime text
Radu Adrian Dumitriu, șeful compartimentului pază, în cadrul Oil Terminal Constanța, este proprietar al unui apartament achiziţionat în anul 2007. Dumitriu nu deţine, potrivit declaraţiei de avere, nici terenuri şi nici autoturism. În schimb, are un cont în valoare de 30.000 de lei. În anul fiscal 2016 avut un venit în valoare de 39.534 lei.

În comparaţie, în 2015, Radu Adrian Dumitriu a avut venituri de 37.243 lei, iar contul bancar număra 32.400 lei.
Precizăm că declaraţiile de interese ale şefului compartimentului pază din cadrul Oil Terminal nu conţin nicio menţiune.

În secțiunea „Documente“, puteți vizualiza declarațiile de avere și de interese ale lui Radu Adrian Dumitriu, șeful compartimentului pază din cadrul Oil Terminal.
 
Aleșii locali, demnitarii, persoanele cu funcții de conducere și control, precum și funcționarii publici au obligația să își depună sau să își actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă averile și interesele demnitarilor și ale angajaților celor mai importante instituții publice din județul Constanța și ai companiilor naționale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituțiilor, fie pe cel al Agenției Naționale de Integritate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii