Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:11 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evoluţia unui consilier municipal UNPR Într-un an, Vasile Roşu şi-a dublat numărul firmelor (document)

ro

26 Feb, 2016 00:00 4590 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie 2015, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Prima experienţă în administraţia publică locală a progresistului Vasile Roşu obţinută în cadrul CLM Constanţa nu i-a afectat acestuia afacerile private. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile de interese ale consilierului UNPR aferente anilor 2014 şi 2015.
 
În anul 2014, acesta era asociat şi administrator în opt societăţi comerciale - SC Rovas Consulting SRL, SC Multiservice Premium SRL, SC Promotion Real SRL, SC Starting Basis SRL, SC General Merchandise SRL, SC Rovas Profesional SRL, SC Special Facility SRL şi SC Rovas Solution SRL. Totodată, Roşu era membru al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza“ şi vicepreşedinte al organizaţiei municipale UNPR Constanţa.
 
Un an mai târziu, activitatea acestuia în mediul privat s-a dublat. În declaraţia de interese pe 2015, Vasile Roşu confirmă că este asociat şi administrator în 16 firme. Celor opt iniţiale li s-au adăugat: Activ Educational SRL, Casa Rosso Ballroom SRL, Direct Supply SRL, Diversion Space SRL, Exceptional Event SRL, Perfect Market SRL, Red House Restaurant SRL şi Finishing Trockenbau SRL. Consilierul progresist şi-a menţinut calitatea de membru al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza“, iar în plan politic a fost promovat în funcţia de vicepreşedinte la nivel judeţean al UNPR Constanţa.

Modificări în decurs de un an 

Compararea declaraţiilor de avere demonstrează că, de la un an la altul, consilierul UNPR şi-a păstrat cele patru terenuri intravilane şi spaţiul comercial (de 884 mp) din municipiul Constanţa, dar şi bunurile - bijuterii, icoane şi tablouri - a căror valoare totală se ridică la 15.000 de euro.
 
Proporţional cu numărul firmelor a crescut şi cel al depozitelor bancare. În declaraţia de avere din 2014, Vasile Roşu menţiona două depozite şi un cont curent însumând 76.864,62 de lei şi 20.000 de euro. Un an mai târziu, consilierul UNPR declara că are opt depozite bancare şi un cont curent în care a strâns în total 110.142,88 de lei şi 1.500 de euro.
 
Dărnicia pare să-l caracterizeze pe alesul municipal. În documentul datat iunie 2014, apare că a acordat 11 împrumuturi în nume personal către şase firme şi unor persoane fizice, în timp ce în documentul depus anul trecut declară că a acordat 20 de împrumuturi către 13 firme şi aceloraşi persoane fizice. Dacă ajutorul financiar acordat firmelor a fost în lei, împrumuturile date rudelor au fost în euro, iar sumele au fost considerabile.

Datorii vs. venituri

Însă, ca în cazul oricărui om de afaceri, din declaraţiile de avere nu lipsesc nici datoriile la bănci. Numărul debitelor bancare a crescut în decurs de un an de la 13 la 14, iar datoriile sunt în lei şi în euro. Potrivit documentului completat de Roşu în iunie anul trecut, după anul 2015, în care avea de lichidat opt debite bancare, un alt an critic pentru acesta va fi 2018, când va trebui să lichideze alte patru debite însumând 600.000 de lei şi 264.300 de euro. Asta în contextul în care, potrivit aceloraşi documente, veniturile familiei Roşu au fost de 46.774,39 de lei în anul fiscal 2013 şi de numai 13.508,39 de lei în anul fiscal 2014.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii