Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:41 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie de avere - Minodora Constantin, şef Serviciul Financiar în cadrul ARR (document)

ro

25 Oct, 2018 00:00 1577 Marime text
Minodora Constantin este şef serviciu în cadrul Serviciului Financiar BVC Tarife, din cadrul Autorităţii Rutiere Române. La data de 5 iunie 2018 şi-a depus declaraţia de avere şi declaraţia de interese.
 
În anul 2004, a moştenit patru terenuri intravilane: de 769 mp, 345 mp, 810 mp, respectiv 413 mp, la care are o cotă-parte de ¾. Tot în anul 2004, a primit o casă de locuit de 77 mp, tot moştenire (cotă parte - trei pătrimi din ½). În anul 2014, a rămas cu un apartament în urma partajului, suprafaţa acestuia fiind de 81,11 mp.
 
Minodora Constantin a încasat în anul fiscal anterior 51.584 de lei din salarii, dar a mai primit şi suma de 30.239 de lei, ca evaluator competenţe profesionale. Potrivit declaraţiei de interese, nu este asociat şi nu are acţiuni în nicio societate comercială.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale Minodorei Constantin.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii