Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilier PNL cu venituri în regres Iustin Roman nu rezistă investiţiilor imobiliare (document)

ro

17 Feb, 2016 00:00 6315 Marime text


Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie 2015, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
De la un an la altul, consilierul municipal PNL Iustin Fabian Roman îşi schimbă modalitatea prin care îşi sporeşte averea. Aceasta ar fi o primă concluzie ce a reieşit după analizarea declaraţiilor de avere aferente anilor 2014 şi 2015, postate pe site-ul Primăriei Constanţa. Dacă în anul 2014 Roman deţinea nouă terenuri intravilane în Constanţa, Ovidiu, Cumpăna şi Costineşti, un an mai târziu, alesul liberal a adăugat unul în municipiul reşedinţă de judeţ. O parte din averea care nu a cunoscut modificări este asigurată de patru case - două în Constanţa şi două în Cumpăna -, două apartamente în municipiul reşedinţă de judeţ şi o casă de vacanţă în oraşul Ovidiu.
 
În privinţa bunurilor vândute, în prima declaraţie de avere analizată (cea din anul 2014) apare un imobil pentru care consilierul PNL a încasat 60.000 de euro plus un teren, în timp ce, în documentul parafat în vara anului trecut,  Roman declară că a preferat să vândă unei firme proiectul unei clădiri, pentru care a primit 88.352 de lei.

Ce se întâmplă cu finanţele consilierului PNL?

Şi dacă tot am ajuns la bani, nici capitolul „Active financiare“ nu este lipsit de informaţii. Singura constantă este faptul că Iustin Fabian Roman rămâne „fidel“ economiilor în moneda naţională. În anul 2014, declara că deţine două conturi curente şi cinci depozite bancare în care avea strânsă, pentru vremuri grele, suma totală de 609.316,33 de lei. Anul trecut, Roman a „sărăcit“, şi asta pentru că a rămas cu două conturi curente şi tot atâtea depozite bancare, dar care „adăposteau“ suma de 12.425,05 lei.
 
Constanţă manifestă consilierul PNL şi când vine vorba de împrumuturi în nume personal. Atât în 2014, cât şi în 2015, Roman a împrumutat aceeaşi firmă - SC Rabota SRL -, doar sumele au fost diferite: în primul an a dat 23.400 de lei, iar anul trecut, 40.700 de lei. Alesul liberal are şi active producătoare de venituri nete - camere de închiriat în regim sezonier.
 
În privinţa datoriilor, în declaraţia de avere pe anul 2014, Iustin Fabian Roman a trecut un credit bancar contactat în 2013 şi scadent în anul 2018, în valoare de 330.000 de lei. În documentul de anul trecut, Roman confirmă că a redus considerabil debitul la bancă, acesta ajungând la 80.000, dar apare cu un altul, contractat în 2014 şi scadent în 2015, de 100.000 de euro. 
 
Veniturile familiei Roman au înregistrat un regres. În anul fiscal 2013, acestea s-au ridicat la 478.074 de lei, sume consistente provenind din chirii, iar un an mai târziu, au scăzut la 358.035,98 de lei, principala sursă rămânând aceeaşi.
 
O privire asupra declaraţiilor de interese aferente perioadei 2014-2015 demonstrează, dacă mai era nevoie, consecvenţa consilierului PNL. Atât în domeniul afacerilor, cât şi în plan politic, şi-a menţinut funcţiile deţinute. Pe scurt, consilierul PNL Iustin Fabian Roman este asociat în patru firme - SC Nobles Design SRL, SC Gamaro Black Sea SRL, SC Rabota SRL şi Mobexpo Prod SRL -, iar în cadrul defunctului PDL a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese la care facem referire în articolul de faţă.     
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii