Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:26 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea şi interesele Cât a câştigat, în 2014, Cristina Scântee de la DJST Constanţa (document)

ro

14 Sep, 2015 00:00 2013 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Cristina Scântee, inspector 1 asistent 1 la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa, şi-a depus declaraţia de avere şi pe cea de interese aferente anului 2014 pe 5 mai 2015. Singura menţiune din declaraţia de avere este la rubrica „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat“, în care este trecută suma de 13.716 (monedă neprecizată), ca venit anual încasat de Cristina Scântee de la DJST Constanţa. Inspectorul nu declară interese.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii