Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea şi interesele Pe 2015, inspectorul Cristina Scântee a avut venit numai de la DJST Constanţa (document)

ro

17 Dec, 2016 00:00 1800 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Cristina Scântee, inspector 1 asistent 1 la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Constanţa, şi-a depus declaraţia de avere şi pe cea de interese aferente anului 2015 pe 25 mai 2016. Ca şi în documentul de pe 2014, singura menţiune din declaraţia de avere este la rubrica „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat“, în care este trecută suma de 13.824 (monedă neprecizată), ca venit anual încasat de Cristina Scântee de la DJST Constanţa, pe baza unui raport de muncă. Pe 2014, acest venit fusese declarat în sumă de 13.716 (monedă neprecizată). Inspectorul DJST Constanţa nu declară interese nici pe 2015.

Sursa foto: Google Maps

În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese pe anul 2015 ale inspectorului DJST Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii