Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:24 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoturism SuperNova fabricat în 2015?!? Averea şi interesele consilierului judeţean Ecaterina Prodan (documente)

ro

05 Aug, 2015 00:00 2972 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Potrivit declaraţiei de avere aferente anului 2014, fostul consilier local şi actualul consilier judeţean PSD Ecaterina Prodan nu deţine nici terenuri, nici clădiri. Social-democrata are un autoturism Dacia SuperNova, fabricat în 2015 (sic!) dobândit prin cumpărare. Probabil este o eroare de scriere, întrucât, în declaraţiile anterioare, aceasta figura ca fiind fabricată în 2001. Mai mult decât atât, acest model nu a mai fost fabricat din 2003. Nu are conturi şi depozite bancare, plasamente sau investiţii directe, dar nici datorii.

La rubrica „venituri“, consilierul judeţean declară o pensie în valoare de 13.104 lei, precum şi indemnizaţia de consilier în cadrul CJC, care, anul trecut, a avut o valoare de 8.408 lei, dar şi pe cea a defunctului său soţ, Nicolae Prodan, care a încasat, în anul 2014, 6.412 lei. Amintim că, la începutul lunii aprilie 2014, Nicolae Prodan a trecut în nefiinţă, după o suferinţă îndelungată.

Interese

Aşa cum reiese din declaraţia de interese publicată pe site-ul CJC, Ecaterina Prodan este preşedintele Organizaţiei Judeţene de Seniori a PSD şi membru al Consiliului Naţional al PSD.

În secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului judeţean Ecaterina Prodan datând din anul 2012, când a fost aleasă membru al CJC.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii