Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

New entry în declarația de avere a consilierului județean liberal Ioan Albu - un teren intravilan în Constanța

ro

03 Jul, 2015 00:00 2807 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declarația de avere pe anul 2014 a consilierului județean liberal (ales pe listele USL) Ioan Albu.
 
Potrivit declaraţiei de avere, liberalul a cumpărat sute de hectare de teren agricol şi de păşune în judeţ, toate dobândite după anul 2003 şi până în prezent. Anul trecut însă, declară ca a devenit proprietarul unei suprafeţe de 0,03 hectare de teren intravilan în municipiul Constanţa
 
În Murfatlar, Albu declară că mai deţine doar un teren agricol, în suprafaţã de 31,32 de hectare, deşi anul trecut avea nu mai puţin de 537,42 de hectare, dar şi 50 de hectare de păşune. El are în proprietate, de asemenea, terenuri agricole în suprafaţă de 3,5 ha (faţă de 17,6 ha, în declaraţia anterioară) în comuna Cobadin, şi alte 10,5267, la Ciocârlia (faţă de 102,79 ha, anterior).
Mai deţine, în Cernavodă, şi o păşune ce măsoară 4 ha şi alta de 0,80 ha, în comuna Tuzla, dar şi un teren agricol de 9 ha, la Pecineaga.

Comparativ cu declarația completată anterior (aferentă anului 2013), liberalul, de profesie inginer agronom, nu mai declară că deţine o mulţime de alte suprafeţe de teren agricol: 17,777 ha, în comuna Deleni, iar la Corbu, o păşune în suprafaţă de 5 ha. un teren agricol în Cernavodă, de 11,20 ha, un teren agricol în suprafaţă de 2,50 ha, dar şi o păşune de 2,70 ha, la Seimeni, şi nici un teren agricol în localitatea 23 August, în suprafaţă de 0,0832 ha.
Menționează însă, la capitolul „bunuri mobile a căror valoare depășește 3.000 de euro fiecare şi bunuri mobile înstrăinate în ultimele 12 luni“, suma de 530.588 (monedă neprecizată) obţinută în urma unei tranzacţii de vânzare-cumpărare de teren agricol. Pentru păsune, acesta a obţinut tot atunci, de la aceeaşi persoană, 112.600 (monedă neprecizată).

Deşi deţine sute de hectare de teren, Ioan Albu are în proprietate un singur apartament, în Constanţa, cumpărat în 2003, în suprafaţã de 73,52 mp.

În ceea ce priveşte activele financiare, Ioan Albu are, potrivit declarației de avere, mai multe depozite bancare, deschise la BCR şi la BRD, precum şi conturi curente sau echivalente, la aceleaşi bănci, atât în valută, cât şi în lei. Acesta declară că are, într-un cont deschis în 2013, 213,21 de dolari, şi 66.188,71 de lei în două conturi în lei, deschise în 2006, respectiv 2012. Soţia sa are, într-un depozit bancar deschis în 2015, 9.250 de lei, şi 6,81 de lei, într-un cont deschis anul trecut. Pe numele Albu Maria este un alt depozit bancar, de 10.320,32 de lei, deschis în 2013. Consilierul judeţean nu declară că ar avea datorii.

Veniturile şi interesele unui liberal

Legat de veniturile consilierului judeţean PNL şi ale membrilor săi de familie, în declaraţia de avere figurează suma de 18,332 de lei, obţinută de Albu, ca inginer agronom la SC Argonaut SRL, 3.992 de lei, de la SC Nostalgic SRL, 3.793 de lei ca inginer la SC Cosmara Pest SRL, precum şi indemnizația de consilier, în valoare de 8.146 de lei.

Şi contribuţiile soţiei sunt menţionate în declaraţia de avere a consilierului, aceasta realizând un venit de 15.520 de lei din funcţia de inginer ecolog la aceeaşi firmă, Cosmara Pest SRL, dar este menţionată şi alocaţia de 504 lei a fiicei celor doi.
Ioan Albu a realizat venituri şi din activităţi agricole. Mai exact, prin „vânzare produse agricole“, liberalul a obţinut suma de 204.898,98 de lei. Mult mai puţin ca anul anterior, când suma declarată era de 1.148.816 lei.
La capitolul „venituri din alte surse“, figurează suma de 302.539,71 de lei, reprezentând „subvenţie teren agricol“, de la APIA Constanţa, dar şi dividende de la SC Agralis Grup SRL, în valoare de 100.000 de lei.
Conform declaraţiei de interese postate pe site-ul CJC, Ioan Albu nu declară că ar avea niciun interes, deşi, în declaraţia depusă anul trecut, menţiona că era unicul acţionar al SC Cosmara Pest SRL, valoarea părţilor sociale şi/sau a acţiunilor acesteia ridicându-se la 178.500 de lei. Consilierul judeţean era, de asemenea, acţionar (50%) în cadrul SC Agralis Grup SRL. Valoarea părţilor sociale şi/sau acţiunilor acesteia se ridicau la 100 de lei.

În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului Ioan Albu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii