Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră Claudiu Octavian Ceti nu deţine case, terenuri sau maşini (documente)

ro

03 May, 2018 00:00 6708 Marime text
Sediul principal al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore (ACROPO) la Marea Neagră este în Constanţa, iar cel secundar, în municipiul Bucureşti. Conducerea ACROPO este asigurată de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi de doi vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi pe o perioadă de cinci ani şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului.
 
Structura organizatorică a Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră va fi compusă din 54 de posturi, exclusiv preşedintele, vicepreşedinţii şi cabinetul preşedinte.
 
Potrivit declaraţiei de avere publicate în luna ianuarie 2018, Claudiu Octavian Ceti deţine două conturi deschise în 2014 la Banca Transilvania Constanţa, unul în euro şi unul în lei, dar în care soldul este 0.
La categoria plasamente, Claudiu Octavian Ceti a menţionat un împrumut acordat în nume personal de 125.000 de lei societăţii Le Mogul Consultancy.
 
La categoria „Datorii“, a menţionat două credite contractate în anul 2014 de la BRD Constanţa şi scadente în 2020, unul în valoare de 20.000 de lei şi unul de 65.000 de lei.
 
La categoria „Venituri“, Claudiu Octavian Ceti a menţionat salariul de 50.400 de lei obţinut de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea Constanţa, subvenţia APIA 2017, de 2.500 de lei, obţinută de la Întreprinderea Individuală Ceti Claudiu Octavian Constanţa.
 
În declaraţia de avere publicată în anul 2016, când a candidat pentru un post de deputat în Parlamentul României, Claudiu Octavian Ceti a notat cele două împrumuturi de la BRD, numai că la cel de 65.000 de lei a menţionat că este scadent în 2019, iar cel de 20.000 de lei era overdraft.
 
În acelaşi document, la categoria „Venituri“, Claudiu Octavian Ceti a menţionat venitul de 1.200 de lei obţinut pentru consultanţă juridică de la Business Center Services SRL Constanţa, venitul de 11.000 de lei, pentru consultanţă, obţinut de la View Plus Software SRL Constanţa, venitul de 29.000 de lei, obţinut din horticultură, şi subvenţia APIA, de 900 de lei, încasată de Întreprinderea Individuală Ceti Claudiu Octavian Ovidiu.
 
În declaraţia de interese publicată în luna ianuarie 2018, Claudiu Octavian Ceti a menţionat calitatea de asociat deţinută la societatea Logistic Production SRL din Valu lui Traian, unde deţine 20 de părţi sociale în valoare de 200 de lei, calitatea de membru în cadrul Asociaţiei Farul Ospitalier Constanţa cu sediul în Valu lui Traian, calitatea de membru în organele de administrare ale societăţii Logistic Production SRl Valu lui Traian, dar şi calitatea de membru în organele de conducere ale Asociaţiei Farul Ospitalier Constanţa.
 
De asemenea, în acelaşi document a menţionat faptul că este secretar coordonator Filiala ALDE Constanţa şi vicepreşedinte al organizaţiei locale ALDE Constanţa.
 
În declaraţia de interese publicată în 2016, Claudiu Octavian Ceti a menţionat calitatea de secretar executiv al Uniunii Generale a Industriaşilor din România 1903, calitatea de preşedinte a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Europeni din Dobrogea, calitatea de secretar general al Asociaţiei Farul Ospitalier Constanţa 1868, precum şi calitatea de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a ALDE.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale lui Claudiu Octavian Ceti, din cadrul Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.
 
Facem menţiunea că informaţiile au fost prezentate conform datelor publicate pe pagina de Internet a instituţiei.

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

UPDATE 03.05.2018
În urma articolului publicat, Claudiu Octavian Ceti a transmis pe adresa redacţiei următoarele precizări:

Doresc să vă aduc la cunoştinţă că eu nu mai lucrez la ACROPO de aproximativ o lună, deci nu mai sunt angajat al instituţiei. O zi frumoasa!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii