Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, declaraţii de avere Loredan Enuţă, şef Birou Securitate, deţine un teren intravilan şi un apartament în Constanţa (documente)

ro

28 Feb, 2018 00:00 2136 Marime text
Loredan Enuţă este şef Birou Securitate în cadrul SN Aeroport Internaţional Mihail Kogălniceanu. Potrivit declaraţiei de avere completate la data de 25.05.2016, Enuţă deţine 1/2 dintr-un teren intravilan de 9 mp, cumpărat în anul 2004 în municipiul Constanţa. Acesta are şi un apartament în Constanţa, dobândit în anul 2004, de 67,89 mp, cotă parte ½. Proprietăţile apar şi în declaraţia de avere completată pe 17.05.2017.
 
În declaraţia de avere din anul 2016, Loredan Enuţă a declarat că nu deţine autoturisme, bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro sau active financiare. În declaraţia de avere completată în 2017, Enuţă a notat că deţine un autoturism marca Ford, fabricat în anul 2003.
 
De asemenea, potrivit declaraţiei de avere completate în anul 2016, Enuţă nu are conturi sau depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro.
 
La capitolul datorii, în declaraţia înregistrată în anul 2016, Enuţă a declarat un credit contractat în anul 2015, la BRD, în valoare de 42.500 de lei. În declaraţia completată în 2017, Enunţă apare cu un nou credit, contractat în anul 2016, la BRD, în valoare de 60.000 de lei.
 
Loredan Enuţă a declarat, pentru anul fiscal 2015, un venit anual de 42.180 de lei, salariu din funcţia de bază din cadrul SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa SA şi 1.600 de lei - venit în afara funcţiei de bază. Soţia, Daniela Enuţă, a înregistrat un venit anual de 26.249 de lei în calitate de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
 
În anul 2016, Enuţă a câştigat 48.954 de lei, salariu de bază, şi 1.700 de lei, respectiv 7.589 de lei, venituri din afara funcţiei de bază. Daniela Enuţă a avut un venit anual de 32.716 lei.
 
Potrivit declaraţiei de interese completate în 2017, Enuţă deţine calitatea de secretar general în cadrul Sindicatului Independent al SNAIMKCSA. În 2016, acesta nu declară interese.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale lui Loredan Enuţă, şef Birou Securitate în cadrul SN Aeroport Internaţional Mihail Kogălniceanu.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii