Constanţa de odinioară Vin Americanii? Au fost pe-aici mereu! (galerie foto)

Evenimentul istoric derulat, zilele trecute, în Grădina Trandafirilor Casei Albe din Washington devine şi un prilej pentru evocarea câtorva episoade din relaţiile tomitano-americane păstrate în memoria arhivelor locale. Mitul bunicilor noştri care i-au aşteptat cu încredere pe americani ca pe adevăraţii salvatori ai durerilor lor ar putea renaşte?
 
Americani au venit mereu în Dobrogea. Turişti sau cu misiuni caritabile, specialişti cu intenţia cercetării unor misterioase daruri ale naturii din acest colţ de lume, misionari, militari. În 1907, în România a avut loc Congresul internaţional al petrolului, care s-a desfăşurat la Bucureşti şi la Constanţa. Printre numeroşii oaspeţi străini s-a numărat şi David Day, reprezentantul Guvernului şi şeful serviciului minelor din Statele Unite ale Americii.
 
Pe terasa Cazinoului în construcţie, la sfârşitul unei mai lungi vizite de documentare prin zonele petrolifere ale ţării, prin port şi alături de specialiştii români, David Day declara: „În niciuna dintre uzinele Standard Oil din America nu am văzut ocupaţi atâţia oameni de ştiinţă câţi am văzut în uzinele societăţilor Aurora şi Steaua Română şi nicăieri nu am văzut atâta metodă şi pricepere în lucrări ca aici, în România“ (Monitorul Petrolului, 8, vol. 8, nr. 30 sept. 1907, p. 777). Un adevăr care sublinia valoarea cercetărilor româneşti şi pionieratul industriei extractive sau doar puţină diplomaţie?
 
Imediat după Primul Război Mondial, în august 1919, se inaugurează la Constanţa Orfelinatul copiilor ai căror părinţi s-au jertfit pe front. Un comitet de femei: Sally Weisbuch, preşedintă, Hermina Gheorghiu, Maria Aldea, Berta Companeitz, Eugenia Dragon, Ema Iamandi şi Sofia Edelstein îşi asumă grija de a veghea copilăria orfanilor. Casa Mihel a locotenentului american Battorff, sub semnul Crucii Roşii Americane, a devenit astfel un loc unde au fost adăpostiţi pentru început 110 copii. Comitetul, numit „Ocrotirea orfanilor de război“, avea între membrele sale pe L. Lascaridi, G. Dimitriu şi N. Rigani. Mai târziu, acest orfelinat, aflat în administrarea statului român şi căruia primarul Mihail Coiciu îi lasă o parte din averea sa, devine o şcoală unde se formează caractere, se învaţă patriotismul şi se lansează talente.
 
Ziarul „Marea Neagră“ a ţinut în toată perioada interbelică o rubrică de ştiri şi reportaje despre acest orfelinat. „În Anadalchioi, într-o clădire somptuoasă, un adevărat palat, durat din cărămidă aparentă, cu o faţadă monumentală, cu ferestrele mari prin care pătrund în valuri lumina şi sănătatea, înconjurat de o frumoasă şi bine îngrijită grădină, se află instalat orfelinatul «Grănicerul Muşat».
 
Tot în 1919, căpitanul T.E. Black din Misiunea Crucii Roşii Americane, sosind cu vaporul la Hârşova, a împărţit gratuit, în zilele de 12 şi 13 iunie, alimente şi îmbrăcăminte. Acelaşi lucru l-a făcut şi în celelalte comune ale plăşii, cu excepţia localităţii Topalu. Pentru spital a donat lenjerie, adică 50 cearşafuri, 35 cămăşi flanelă, 100 m pânză, 60 pachete tifon, saltele, alimente, 400 lăzi cu lapte praf, săpun“, cum a rămas scris în Arhivele Statului Constanţa, fond MAI, dosar 548/1919, filele 3, 4.
 
În iunie, zece ani mai târziu, în publicaţia „Cuvântul nostru“, sub titlul „Situaţia din Dobrogea văzută de un ziarist american“, erau descrise impresiile unui confrate rătăcit pe meleagurile pontice.
 
În primul deceniu al secolului XX, pe piaţa românească îşi făcea apariţia şi celebrul automobil american Ford, ajungând astfel ca, în 1912, în Constanţa, unul dintre primii distribuitori, care găzduia reprezentanţa Ford în hotelul Grand, proprietatea sa, a fost D. St. Dimitriu.
Un recensământ făcut în aprilie 1928 arăta că locuitorii Constanţei erau în număr de 70.492 de suflete, din care 47.987 de români, 6.170 de greci, 3.615 turci şi tătari, 3.660 de armeni, 2.067 de evrei, 975 de germani, 2.037 de bulgari şi... 15 americani (Jean Georgesco, „Petit guide de Constantza“, Bucureşti, Cultura naţională).
 
Din publicaţia „Dacia“, din 8 august 1930, aflăm că turiştii străini aflaţi la Constanţa, la băi, sunt din Polonia, Cehoslovacia, Germania, Ungaria şi... America.
 
În 1938, sosea la staţiunea maritimă Agigea Homer A. Jack, de la Cornell University, Ithaca, SUA. Era de un an în călătorie de studii prin Europa pentru vizitarea şi cercetarea staţiunilor oceanografice din vechiul continent, asupra cărora pregătea o monografie. A văzut colecţiile staţiunii româneşti, biblioteca, clădirile.
 
Homer A. Jack era autorul lucrării „The International Aspects of Oceanography National Academy of Sciences“, Washington, D.C., în care sunt descrise toate staţiile oceanografice din lume, inclusiv cea din Agigea, căreia i se rezervase jumătate de pagină.
 
După cum se ştie, la 12 decembrie 1941, România a declarat război SUA. Actul avusese drept consecinţe starea de război proclamată de Germania şi Italia, principalele puteri ale Axei, faţă de SUA, după atacul de la Pearl Harbour.
 
Ceea ce a rămas pregnant în memoria afectivă a constănţenilor a fost bombardamentul aerian care a lovit Constanţa la 11 iunie 1944. Atacul aerian asupra oraşului s-a făcut cu circa 180 de avioane nord-americane, venind în mai multe valuri din direcţia vest. Au fost bombardate pe rând cartierele Brătianu, D.P.M., staţia de primire a petrolierelor şi fabrica „Astra Română“. Pe malul mării au fost atinse trei rezervoare de petrol, dintre care la două au izbucnit incendii. În port, bombele au căzut la Staţia de petrol, în partea de vest a acesteia, şi lângă gura de tunel CFR, unde au fost avariate două clădiri şi sala maşinilor. 
În apropierea plajei au fost lansate opt bombe de calibru mare şi avariate rezervoarele nr. 34 şi 35, iar cele cu nr. 31 şi 36 au fost atinse din plin. Căpitănia raporta că au căzut circa 60-80 de bombe, care au nimerit în mare şi pe plajă, alte 60 pe câmpul de la sudul oraşului. Centrul de informaţii al armatei confirma că au fost 180 de avioane americane care au lansat circa 800 de bombe de calibru mare. Victime omeneşti au fost circa 90, dintre care 31 soldaţi, 36 de case distruse complet şi alte 35 avariate. Zece bombe au rămas neexplodate. Alte avioane inamice revin la 13 iunie şi lansează bombe în partea de sud-vest a oraşului fără a face victime omeneşti (Arhivele Statului Constanţa, fond Căpitănia Portului Constanţa, dosar 174, 1944, fila 22).
 
Trei ani mai târziu soseau la Constanţa primele ajutoare din Statele Unite ale Americii. Vaporul „Andrew Stevenson“ aducea 700 de vagoane de alimente pentru populaţia din zonele lovite de secetă. Primele 43 de vagoane au fost repartizate la Iaşi. Operaţiile de primire-încărcare erau supravegheate de reprezentanţii Crucii Roşii Americane, C.A.R.S. şi Y.M.K.A. - societate de ajutor umanitar din America. Ajutoarele americanilor continuă în perioada următoare: alte vapoare descarcă la Constanţa 200 de tone porumb, 900 de vagoane de grâu, mei, ovăz, orz, floarea soarelui. Din Cehoslovacia sunt aduse 14 vagoane cu zahăr, din Franţa, 21 de tone de alimente şi medicamente.
 
Pentru a asista la sosirea ajutoarelor din străinătate, venea la Constanţa profesorul Traian Săvulescu, ministrul Agriculturii şi Domeniilor şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1946-1947), care a dispus să se dea fiecărei cantine din oraş câte 2.000 kg de porumb.