Constanţa de odinioară Căpitanul portului, primarul şi comandantul garnizoanei, „autorităţile de vază“ ale oraşului-port (galerie foto)

Jean Bart a fost profesor suplinitor la Liceul „Mircea cel Bătrân“, predând disciplinele matematică şi geografie, în anul şcolar 1903-1904. În paralel, la Şcoala de Marină a fost director de studii şi profesor de istorie, geografie şi gramatică. Revine apoi căpitan de port. Mutat din loc în loc, ocupă un loc important în istoria navigaţiei româneşti, deopotrivă cu onoranta recunoaştere literară şi publicistică. Câteva secvenţe din viaţa acestui călător pe mări şi uscat, în rândurile de mai jos.
 
În Călăraşi, a funcţionat căpitan de port între 1 aprilie 1904 şi 1 aprilie 1906. Aici, activitatea celui ce semna mai târziu cu pseudonimul devenit renume Jean Bart este notabilă. El are iniţiative lăudabile, ia măsuri pentru a evita accidentele pe Canalul Borcea şi în Portul Călăraşi. Pentru faptele sale, i se conferă, la 2 iulie 1904, Ordinul „Coroana României“ în grad de cavaler.
 
În 1905, crucişătorul „Potemkin“, cu un personal la bord răsculat împotriva autorităţilor ruse, însoţit de un torpilor, intra în portul Constanţa doar pentru a aproviziona navele şi echipajul. Deşi consulul rus ceruse arestarea marinarilor, căpitanul de port, comandorul Negru, refuză, fapt ce îi va grăbi pensionarea. „Potemkiniştii“ sunt înconjuraţi cu simpatie de muncitorii din port, care încearcă să le găsească un loc de muncă. Căpitanul de port de la Călăraşi, Eugeniu Botez, îi ajută pe mulţi dintre aceştia şi le facilitează angajarea în muncă. El primeşte din partea fostului şef de echipaj de pe „Potemkin“, ca dar de recunoştinţă, „pecetea“ crucişătorului.
 
Puţin mai târziu, dintr-o adresă oficială datată 23 ianuarie 1906, aflăm că „Ministerul de război, cu ordinul nr. 1355/1905, a aprobat ca dl locotenent Botez Eugeniu, căpitanul portului Călăraşi, în urma cererii ce i-a adresat, să fie îmbarcat pe unul din cargourile S.M.R. şi că a plecat pe ziua de 22 decembrie 1905 cu vaporul numit «Constanţa» pentru o singură călătorie de dus şi întors în nordul Europei şi că a fost înlocuit în serviciu prin dragomanul ajutor 2 Pascu Ion de la acea Căpitănie“ (Arhivele Statului Galaţi, fond Inspectoratul General al Navigaţiei, 1905, dosar 12, fila 11).
 
De altfel, această plecare în voiaj provoacă o reacţie destul de violentă între cele două ministere - cel de Război, care vizase îmbarcarea, şi cel al Afacerilor Străine, care nu fusese consultat. „S-a procedat în mod neregulat în ceea ce priveşte autorizaţia căpitanului de port Botez de a fi îmbarcat pe un vas din marina de comerţ, această neregulă pleacă de la Inspectoratul porturilor care trebuia să înainteze această cerere Ministerului Afacerilor Străine iar nu Comandamentului Marinei cum a făcut“ (Arhivele Statului Galaţi, fond Inspectoratul General al Navigaţiei, 1905, dosar 12, fila 30).
 
Cu siguranţă, spiritele încinse determină ca, la 14 martie 1906, Ministerul de Război, prin Ordinul 2203, să-l transfere pe nesupusul Eugeniu Botez la Divizia de Dunăre. Aşa ajunge la Sulina, la 22 aprilie 1909, înlocuindu-l, în funcţia de comisar maritim, pe locotenent-comandorul C. Focşa, rechemat în cadrele active ale armatei.
 
În noiembrie 1913, este numit la cârma Căpităniei Portului Constanţa. Deşi ofiţer de rezervă la data aceea, acesta devenise foarte cunoscut cu pseudonimul publicistic Jean Bart. Revenise la Constanţa după nouă ani (plecase în 1904, când încheiase cei doi ani de directorat la şcolile de marină din Constanţa).
 
Portul Constanţa reprezenta deja un punct de răscruce a numeroase căi de comunicaţie, dar şi principalul port al Mării Negre. Activitatea unui căpitan de port, cum era Constanţa, implica nu numai răspundere, ci şi „ţinută protocolară“ în întâmpinarea vaselor care intrau în port. Astfel, la 2 mai 1914, căpitanul Portului Constanţa, în persoana ofiţerului de marină Eugeniu Botez, salută cu mare pompă primul transatlantic ce acosta la ţărmul românesc, „Carcovado“, care făcea cursa Hamburg, Cospoli, Constanţa, Odessa, Pireu, New York.
 
La 8 iunie 1914, ţarul Nicolae al ll-lea şi familia sa au sosit la Constanţa. „La intrarea în port, yahtul «Standard» a fost pilotat de personalul român, iar operaţiunile de acostare au fost executate sub conducerea căpitanului Botez - Jean Bart cu o precizie remarcabilă“, consemnau ziarele vremii.
 
Căpitanul Portului împreună cu primarul oraşului şi comandantul garnizoanei reprezentau „autorităţile de vază“ ale oraşului-port. Devenea obligatorie participarea oficială nu numai la sărbătorile naţionale, ci şi la alte manifestări cultural-sportive. Cele mai impunătoare se dovedeau cele prilejuite de „Serbările mării“ şi manifestările „Yacht-Clubului Român“.
 
La Constanţa, Jean Bart a funcţionat căpitan al Portului până în anul 1915.
 
Eugeniu Botez, născut la 28 noiembrie 1874, în comuna Burdujeni, este elevul lui Ion Creangă, obţinând cele mai bune note de la exigentul dascăl, şi avusese ocazia să-l cunoască pe Mihail Eminescu. La 13 iunie 1896, Eugeniu Botez, absolvent al Şcolii de ofiţeri de infanterie şi cavalerie, după ce urmase şi Şcoala fiilor de militari din Iaşi, este repartizat la Arsenalul flotilei, cu grad de sublocotenent. În 1897, se îmbarcă elev al Şcolii de aplicaţie pe bricul „Mircea“, pentru învăţarea deprinderilor marinăreşti.
 
După câteva articole presărate sub diverse semnături în 1898, publică în „Adevărul de joi“ nuvela „Moartea pilotului“ şi se botează Jean Bart, după numele reputatului corsar francez numit de Ludovic al XVl-lea căpitan de escadră.
 
În 1900 devine membru fondator al „Revistei Maritime“, ce apare la Brăila şi la care semnează cu consecvenţă mulţi ani. Această publicaţie îşi extinde tematica în 1921, schimbându-şi numele în „Revista maritimă şi fluvială“. Semnătura Jean Bart este frecventă în coloanele „Tribunei“ lui Ion Raţiu, de la Sibiu.
 
Prima sa carte tipărită, „Jurnal de bord. Schiţe marine şi militare“, apare la editura „Eminescu”, în 1901. Împreună cu locotenentul Nicolae Kiriţescu, publică în 1905 volumul „Războiul pe Dunăre“, prima lucrare din literatura noastră militară care se referă la operaţiunile combinate pe fluviu. Urmează jurnalul de bord „Dincolo de Ocean“, „Cum se desleagă cestiunea Dunării“, „Principesa Bibiţa“, „În Gibraltar“, 1923, „În Deltă“, 1925, „Însemnări şi amintiri“, 1928, „Schiţe marine“, 1928, „Pe drumuri de apă“, 1931.
 
Fin cunoscător al problemelor Dunării, publică mai multe articole pe această temă şi un studiu, „Cartea Dunării“, iar în 1919 participă la Paris la lucrările Conferinţei pentru pace în chestiunea Dunării. În 1923 devine membru corespondent al Academiei Române. În 1927 participă la punerea bazei Ligii Navale Române (Popescu, Filaret, „70 ani de la moartea comandorului Eugeniu Botez (1874-1933)“, în „Marina Română“, XlV, nr. 2, 2003, p. 33).
 
În jurul anului 1930, când s-a hotărât elaborarea unui regulament de aplicare a legii pentru organizarea muncii în porturi, Jean Bart a fost delegat din partea Ministerului Muncii ca, împreună cu Lazăr Măglaşu, secretarul Uniunii Muncitorilor din Porturi, să întocmească acest regulament. Cei doi vizitează principalele porturi dunărene, culeg material documentar şi fac propuneri pentru definitivarea unui regulament care să vină în întâmpinarea doleanţelor muncitorilor şi ale marinarilor (Mohanu Constantin, „Jean Bart, Viaţa şi opera“, Bucureşti, editura „Biblioteca Bucureştilor“, 2001, p. 41).
 
În noiembrie 1931 apare la Bucureşti revista „România maritimă şi fluvială“, avându-l ca director fondator pe comandorul Eugeniu Botez. Moare la 12 mai 1933, în urma unei crize diabetice. Ultima sa intervenţie publică fusese la Radio Bucureşti, despre Delta Dunării.