Constanţa de odinioară Averea Movileştilor. „Nu îmi pot permite să irosesc nicio secundă pentru a aduce mângâiere sufletelor chinuite ale Movileştilor“ (I)

 
Autorul acestor rânduri a cunoscut-o pe Ivona Buzescu Movilă în anul 1999. O femeie firavă, anxioasă, purtând ochelari groşi, din sticlă, ascunzându-şi astfel prea multele dioptrii. Şi frumuseţea pierdută în suferinţă. În sufragerie, lucruri sumare, câteva ceasuri, o candelă, fotografii îngălbenite în ramă, prinse pe pereţi, cărţi, multe cărţi, pian şi un afiş de format mare prins cu ace în perdeaua ferestrei. Fiecare obiect cu povestea lui, asupra căreia vom reveni.
 
În apartamentul din Bucureşti, de la etajul al treilea, din strada Târgu Neamţ nr. 9, amăgindu-şi zilele cu apă şi biscuiţi şi visând că va putea primi înapoi clădirea care astăzi este sediul Primăriei Eforie Sud şi care, în planurile ţesute de bunicii săi, era destinată să fie Azilul de bătrâni „Ioan şi Elena Movilă“.
 
I-am luat atunci un lung interviu, documentându-ne minuţios pentru monografia oraşului Techirghiol. Ne-a oferit puţinele documente şi fotografii pe care le-a mai putut salva din descinderile brutale care-i presăraseră anii tineri. Le-am publicat în lucrarea monografică „Techirghiol pentru Europa“, Editura Alma, 1999. Puţin mai târziu, i le-am restituit sub semnătură, erau singurele ei amintiri de la ai ei. Şi am invitat-o la ceremoniile dedicate centenarului staţiunii Techirghiol. A venit, a fost fericită să vadă mulţimea de oameni care au încurajat-o cu atenţie şi respect.


 
Am purtat apoi o lungă corespondenţă pe parcursul câtorva  ani. Scrisori dactilografiate atent, pline de cugetări, de poezie, de revoltă. Îşi căuta dreptatea. Supărată pe oamenii care o trădaseră, plină de înţelegere faţă de prietenii care îi însoţiseră clipele grele. Unul dintre aceştia, dr. Arcadie Petrescu, un intelectual  sensibil, legat cu firele familiei sale de Constanţa, i-a stat mereu alături cu înţelegere.
 
Serialul nostru va cuprinde poveştile necunoscute ale Movileştilor, aşa cum ni le-a scris şi spus meticulos Ivona, nepoata lui Ioan Movilă. Ce au făcut ai ei pentru Dobrogea, ce le datorează ţara. Care este drumul averii de 1,5 milioane în aur rămase la moartea lui Ioan Movilă.

Vizionar, Ioan Movilă a ridicat o staţiune în pustiul dobrogean

 

„Bunicul meu, loan Movilă, a avut şapte copii, ne spunea Ivona. Mă întreb cu mirare şi acum când a avut timp să-i facă, deoarece viaţa lui a fost o neîntreruptă muncă.

 
Era prefect de Brăila când I-a vizitat un medic englez, care i-a spus: «Domnule Movilă, dumneavoastră, românii, sunteţi foarte înzestraţi, dar nu ştiţi ce să faceţi cu ceea ce aveţi şi vă irosiţi. Ştiţi ce este acea substanţă neagră numită nămol? lată un raport detaliat în care, în laboratoarele noastre din Anglia, s-a analizat această mâzgă şi i s-au revelat calităţi curative excepţionale. La Techirghiol este un lac întreg».
 
loan Movilă a fost zgândărit în amorul propriu. Se trezea în el ambiţia vreunui boier din viţa neaoşă care străbătuse secolele cu dragoste de ţară românească. A cerut ajutorul Ministerului Sănătăţii, dar a fost refuzat. Cine să creadă ce minuni face nămolul? Nu I-a obligat nimeni pe Movilă să cumpere. Dar el a luat de la stat cu patru bani metrul pătrat toată suprafaţa pe care stă astăzi Eforie Sud şi partea de Techir­ghiol. Am planul acestei suprafeţe mari pe care bunicul meu a găsit şerpi, ciulini, pietre şi un pustiu dobrogean. În jurul lacului, pe oricare parte, sterpă, ciulini, ici-colo case sărace. A pornit de la canalizare, parcelare, electrificare, apoi a înălţat cele două mari hoteluri. Nu se pot evalua cu exactitate eforturile pe care le-a cerut ridicarea staţiu­nii pe un loc gol. Nu era o simplă casă, nu era Palatul lui Cantacuzino Nababul, nu era vorba de picturi măestre pe tavan, ci chiar de un oraş gândit în ansamblul lui. A fost ajutat de arhitectul Arta Cerchez, soţul Feliciei Movilă, cel de-al cincilea copil al său. Arta Cerchez, un armean de mare talent, a proiectat Cazinoul şi alte câteva edificii din Carmen Sylva. Au început, apoi, să vină oameni de valoare care şi-au cumpărat unul sau două loturi şi care au început să pună umărul la creşterea staţiunii.“


 
Ioan Movilă se născuse în Bucureşti, la 6 august 1847, cum scrie pe placa funerară din biserica de la Eforie Sud, şi murise la Techirghiol, la 13 ianuarie 1904. Descindea din boierii Movileşti, familie cu un important rol politic şi cultural în secolul al XVll-lea, ctitori ai mânăstirii Suceviţa. Dintre Movileşti sunt cunoscuţi domnitorii Ieremia (1595-1606), Simion, Constantin, Alexandru, precum şi mitropolitul Kievului, Petru Movilă, cu mari merite în aducerea primelor tipografii în spaţiul valah. Ioan Movilă moştenise de la ei  calitatea de om de cultură de anvergură europeană.
 
Căpătase educaţie aleasă în ţară cu cei mai mari profesori ai timpului, apoi a plecat la Napoli, unde şi-a luat doctoratul în Drept. Revenit în ţară, a fost procuror şi judecător la Tribunalul Vlaşca, iar mai târziu, preşedinte al Tribunalului Galaţi. În 1888, brăilenii l-au ales deputat, iar în 1891, a fost numit prefect de Brăila. Retras din magistratură şi din viaţa politică, n-a putut rămâne în inactivitate. S-a apucat să construiască o staţiune balneară, pentru a valorifica proprietăţile terapeutice ale nămolului şi lacului Techirghiol.


 
La Techirghiol venea de mult timp mulţimea săracă şi bolnavă de peste tot din ţară care, sub cerul liber, sub coviltirul căruţelor sau în corturi, se însorea, îşi ungea corpul cu nămolul miraculos şi se scălda în apa sărată a lacului, numai să scape de durerile de oase şi de urâciunile pielii. Experimental, mai mulţi soldaţi din Divizia Dobrogea bolnavi de reumatism şi cu boli de piele vin şi fac băi aici. Începând cu anul 1894, autorităţile militare decid să trimită regulat soldaţi la Techirghiol. 95 de bolnavi, dintre care 61 de civili şi 34 de soldaţi plus multe familii cu domiciliul stabil în Constanţa, sunt înregistraţi că au făcut cură balneară.
 
Aşa a apărut în zonă Ioan Movilă. A înţeles că este nevoie de bani să poată fi construite aşezăminte de băi. Şi el avea bani. A cumpărat de la stat cu patru lei metrul pătrat toată suprafaţa pe care se află astăzi Eforie Sud şi partea de nord a Techirghiolului.


 
Ioan Movilă cunoştea chibzuiala unui gospodar care a pornit să facă un oraş, dar mai întâi a schiţat drumul conductelor de canalizare, al firelor electrice, locul de şcoală, de biserică, de promenadă. Ba chiar şi o sală de teatru pentru turiştii subţiri şi, pentru că doar rareori poposeau trupe ambulante în buza mării, şi-a pus copiii să înveţe textele clasicilor şi să dea reprezentaţii de teatru. Pe alţii, să cânte la pian sau la clavecin, după moda timpului şi gustul ascultătorilor.
 
L-au obsedat însă, ca pe mai toţi vizionarii, superstiţiile. Era obsedat de cifra 13. Ocolise cu grijă tot ceea ce purta acest însemn. Iernile la mare erau grele, viscolul striga peste nisipuri, ruginind încheieturile uşilor, fumul se întorcea pe coş, părea că dezlănţuirea mării  aduce sfârşitul oricărei suflări. Abia începuse noul secol, şi bărbatul plin de putere şi elan  contractase o pneumonie care galopa prin plămânii lui. Număra zilele de convalescenţă, dornic să scape de cifra 13. N-a fost să fie aşa: chiar în a 13-a zi de boală, a închis ochii pentru totdeauna. Era 13 ianuarie 1904.
 

„La moartea bunicului şi la deschiderea succesiunii“, spunea Ivona, „pasivul averii lui era de peste 1,5 milioane lei aur“.

Va urma