Constanţa de odinioară 105 ani de la naşterea lui Horia Roman. Un destin românesc la poalele Vaticanului (galerie foto)

Într-un interviu din anul 1993, sub titlul „Naţionalist sau patriot“, Iosif Constantin Drăgandeclara: „Atunci când numele românesc nu era prezent în străinătate, am luat iniţiative, ca de exemplu, crearea Asociaţiei române pentru unitatea Europei, în anul 1949, apoi am început să public Buletinul european, în martie 1950, care este publicaţia cea mai veche în materie de europenism. Am publicat-o de atunci fără întrerupere. Bulletin Europeen se ocupă de problemele generale ale întregii Europe, deşi este o emanaţie a Mişcării Române Europene. Pentru ca România să fie mereu prezentă în mintea cititorilor, am publicat articole privind diverse aspecte ale vieţii româneşti, „proiectate“ pe plan continental. Acestea erau scrise de Horia Roman (s.n.) singurul român la ziarele de odinioară Dimineaţa şi Adevărul - care a devenit ataşat de presă la Roma, iar după ieşirea Italiei şi apoi a României din război, a fost închis în lagăr, împreună cu toţiceilalţi diplomaţi, transferaţi de la Giardini - Catania la Bellagio, pe malul lacului Como“.
 
În certificatul de naştere eliberat de Primăria municipiului Constanţa scrie că s-a născut, la 9 decembrie 1910, ora 12, la casa părinţilor săi din strada Carol 121, copilul de sex masculin Ion Radu Horia, fiul lui Ioan N. Roman, de 45 de ani, de profesie avocat, şi al Ceciliei, fără ocupaţie, de 38 de ani. A fost cel mai mic copil al familiei Roman şi singurul băiat. Ursitoarele i-au prezis o carieră jurnalistică, continuând-o pe cea a tatălui, pe care l-a avut ca model. La moartea acestuia, în iulie 1931, tânărul Horia scria: „Pierdeam pe camaradul meu de jocuri, din copilărie, pierdeam pe cel mai tânăr, mai drag şi mai înţelegător prieten.“
 
Horia Roman a făcut primii ani de şcoală în Constanţa, apoi la Liceul „Sf. Sava“ din Bucureşti, avându-l coleg de cameră pe Eugen Ionescu şi frecventând cu plăcere cenaclul lui Eugen Lovinescu. La 17 ani a început să publice versuri şi proză literară, mai întâi la publicaţia Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi, dar, urmând voinţa tatălui, a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, deşi nu a profesat niciodată. Jurnalistica l-a acaparat până la capătul vieţii. Lucrează în redacţia ziarelor Adevărul (unde tatăl său fusese prim-redactor) şi Dimineaţa, scrie pentru revistele Stânga şi Cuvântul liber,  la care îndeplineşte şi funcţia de secretar general de redacţie (1932-1936), pentru ca mai apoi, timp de cinci ani (1937-1942), să fie angajat la ziarul Timpul, sub direcţia lui Grigore Gafencu.
 
Horia Roman are frecvente colaborări şi în diverse publicaţii dobrogene: Dacia, Dobrogea Jună, Revista dobrogeană. În 1942, este trimis corespondent al Agenţiei naţionale de ştiri RADOR la Roma, iar legaţia României îl acreditează ca ataşat de presă pe lângă Sfântul Scaun. Se întorsese în România în 1946 şi noua conducere de la Bucureşti i-a oferit să conducă un ziar. Dintre cele care se reorientau spre răsărit. Horia Roman a refuzat. Înţelesese că s-a schimbat ceva esenţial în viaţa României. A avut marele curaj să plece Dincolo. Se stabileşte definitiv în Italia, unde îşi cumpără o căsuţă cochetă chiar în apropierea zidurilor Vaticanului. Casa Roman din Via Santa Aurelia, unde a locuit în ultimii săi ani de viaţă, întreţinea o atmosferă românească. În acest spaţiu de intimitate culturală poposesc adesea, printre alţii, Picasso, Fellini, André Malraux, Eugenio Montale, Eugen Ionesco, Mircea Eliade.
 
La Roma este mulţi ani redactorul-şef al publicaţiei de limbă franceză şi engleză Bulletin Europeen - Tribune libre de l’europeisme, editată de Iosif Constantin Drăgan. Duce o activitate jurnalistică intensă, întreţine legături strânse cu românii din exil, nu numai din Italia, ci şi din Franţa, Germania şi Spania. În 1968, publică „Cenuşa visărilor noastre“, subtitrată „Amintirile unui ziarist profesionist“, în care povesteşte aparent disparat despre tatăl său, despre oamenii de cultură pe care i-a cunoscut, despre sine. Lecţii despre deontologie, date inedite despre oameni cunoscuţi şi fapte petrecute în câmpul politicii româneşti, necenzurate şi neprefăcute, ca cele de-acasă:  „Ziariştii sunt cronicarii de fiecare zi ai epocii lor şi sunt - utili sau inutili - ca florile la butoniera hainei. /…/ Opera ziaristului trăieşte şi moare, ca efemeridele, de dimineaţă până seara. La dispariţia lui definitivă îi dispare şi numele, şi amintirea. Şi totuşi, el este - ca şi Dumneavoastră - un poet şi-un visător“.

Românii din exil, promotorii Europei unite

În Italia ia contact cu Mişcarea Europeană, născută ca o reacţie de apărare anticomunistă. Cu Grigore Gafencu lucrase în mai multe redacţii, erau prieteni. Să ne amintim că la Haga, în 7 iunie 1948, Grigore Gafencu pleda pentru Ideea europeană, afirmând, printre altele, că „nu există decât o singură Europă; chiar şi atunci când trupul ei e mutilat şi divizat, gândul care ne conduce spre ea e unul şi indivizibil. Europa nu poate renaşte la o viaţă nouă în Vest dacă ea moare la Est“.
 
Sub preşedinţia lui Grigore Gafencu se constituise la Paris o grupare română pentru Europa unită, compusă din exilanţi plecaţi din România, foşti demnitari, diplomaţi şi jurnalişti, inclusă în Mişcarea Europeană. În paralel, un alt grup democratic român de inspiraţie creştină, sub conducerea lui Augustin Popa, adera la Noile Echipe Internaţionale. Aportul românilor din exil la promovarea unei Europe unite este deosebit de însemnat. Un al treilea grup, unit prin aceeaşi platformă, era condus de George Ciorănescu, poet, prozator, traducător şi jurnalist; stabilit iniţial la Paris şi apoi la Munchen; redactor-şef în perioada 1955-1957 şi 1958-1965 la postul de  radio Europa Liberă, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct al departamentului în limba română (1965-1970).
 
La Roma, alţi fruntaşi români plecaţi din ţara care avea deja pus pe grumaz cizma sovietică constituiau Mişcarea Română pentru Unitatea Europei. Se strângeau în jurul lui Iosif Constantin Drăgan. Omul de afaceri creează o agenţie de presă şi radio numită Europa SRL, care începe să editeze, din 15 martie 1950, publicaţia în limba franceză Bulletin Europeen, tribună liberă a europenismului, cu apariţie lunară, ale cărei pagini au propagat necontenit, până astăzi, ideea unei Europe unite care includea şi ţările din Europa centrală şi de est. Distribuită gratuit, în diferite ţări europene, într-un tiraj de câteva mii de exemplare (până la 15.000 de exemplare pe lună), astăzi, biblioteci, instituţii şi centre culturale păstrează, la dispoziţia specialiştilor interesaţi, memoria lungului proces al europenizării bătrânului continent.
 
Printre autorii articolelor apărute în Bulletin européen, în cele aproape şase decenii de activitate neîntreruptă a acestui periodic al Fundaţiei Europene Drăgan, se numără: Konrad Adenauer, Giulio Andreotti, Boutros Boutros-Ghali, Willy Brandt, Valéry Giscard d’Estaing, Mircea Eliade (s.n.), Helmut Kohl, Antonio Martino, Federico Mayor, Franco Modigliani, Luc Montagnier, Eugenio Montale, Horia Roman (s.n.), Robert Schuman, Helmut Schmidt, Carlo Sforza ş.a. Ediţiei în limba franceză i s-a adăugat, din anul 1987, şi cea în limba italiană.

„Problema Dobrogei este a întregii Europe“

Deşi fiecare temă dezbătută în revistă în decursul celor două decenii de activitate este străbătută de un strigăt de disperare faţă de ţară, ne vom opri asupra unuia singur, datat 1951. În România secătuită de război, de înrobitoarele despăgubiri materiale plătite către URSS,  se mai construia şi un jalnic canal Dunăre - Marea Neagră. Articolul „Dobroudja, derniere Cendrillon...“ a fost mai întâi prezentat la Radio Roma de către Horia Roman, în replică la un articol din Pravda şi reluat de Bulletin europeen. „Dobrogea este teritoriu român care se întinde între braţul Dunării, Chilia la sud de Basarabia până la satul Ecrene, care marchează vechea frontieră româno-bulgară. Este o regiune pentru care ruşii, de la sosirea lor în august 1944, au arătat un interes particular. Situaţia strategică importantă judecând portul Constanţa a provocat ocuparea militară a provinciei şi pentru motive de securitate rusificarea sa a presupus transportul populaţiei rezidente de la Nistru într-o regiune care în cursul întregii sale istorii nu a cunoscut niciodată mijloace de infiltrare rusă. În acelaşi timp, o mare parte a populaţiei române a Dobrogei a fost deportată în Rusia.
 
Dintr-o zi în alta, zeci de mii de familii au dispărut. Recentele comunicaţii - dificil de controlat - semnalează formarea unor colonii române la Norisk, la Igarsk, în Turabansk şi câmpurile de muncă forţată din bazinul fluviului Ienisei. În fine, sunt trei ani şi astăzi din iniţiativă sovietică a început în Dobrogea construirea unui gigant canal destinat să unească Dunărea cu Marea Neagră. Munca este efectuată în condiţii umilitoare, inumane. A munci la construcţia acestui canal echivalează cu o condamnare la moarte. Un mare număr de intelectuali români au fost adunaţi în cartierul de la Cernavodă şi cei mai mulţi dintre ei nu pot rezista regimului insuportabil la care sunt supuşi. Este acesta mijlocul prin care ruşii au putut lichida clasa intelectualităţii române care le-a opus o puternică rezistenţă spirituală, căci alţii decât corifeii Kremlinului nu se acceptă să fie“.
 
Ziaristul Horia Roman sugera europenilor în care credea şi soluţii pentru salvarea provinciei: „Poate că o anchetă a Consiliului Economic şi Social al Naţiunilor Unite în problema canalului Dunăre Marea - Neagră ar putea fi abordată mai uşor în primul rând pentru că este de competenţă europeană şi în al doilea rând pentru că până acum şi categoric România nu a fost încă încorporată URSS. Este evident că problema Dobrogei din punct de vedere politic şi social este o problemă română şi devine una europeană.“
 
În urma unui conflict cu I.C. Drăgan,  Horia Roman s-a transferat în funcţia de corespondent al postul de radio Europa Liberă la Roma. Aici a murit, în 1982. Nu a mai revenit în ţară niciodată. Opera jurnalistică a lui Horia Roman, de-acasă şi din exil, merită strânsă şi cunoscută de tinerii acestei ţări.