Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:47 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul dintre restaurantele pescăreşti de referinţă din judeţul Constanţa Golful Pescarilor, localul care îţi rămâne în suflet (galerie foto)

ro

17 Mar, 2016 00:00 16326 Marime text


Cred că cea mai mare surpriză din ultimul timp am avut-o la restaurantul Golful Pescarilor, un local deschis destul de recent, situat pe plaja Agigea, judeţul Constanţa. Golful Pescarilor are o privelişte spectaculoasă, fiind amplasat în buza mării, de unde poţi admira toată splendoarea naturii. Amenajarea este de vis, cu mese şi cu scaune moderne din lemn de culoare marină şi cu multe decoruri pescăreşti în jur. Este, cu siguranţă, atracţia principală a locului.
 
Bucătăria este tradiţional dobrogeană, iar meniul este aproape în întregime compus din peşte şi fructe de mare aduse de la pescari şi de la furnizorii de peşte din Dunăre.
 
Aici am găsit unele dintre cele mai bune mâncăruri. Acestea sunt preparate pe loc, chiar şi afumăturile, pe care ţi le aduc în farfurie direct de la afumătoarea de pe terasă. Nu-i de mirare deci că mulţi oameni fac un drum lung până la Golful Pescarilor, pentru câteva ore de răsfăţ şi preparate delicioase.
 
Serviciul a fost o altă surpriză plăcută, mai ales că reprezentanţii restaurantului vorbeau cu toată lumea, erau printre clienţi, iar o parte dintre aceştia păreau să le fie destul de familiari. Că tot am vorbit de clienţi, la acest restaurant vin oameni de toate vârstele, ceea ce nu e un lucru prea des întâlnit în Constanţa. Au un spaţiu de joacă ideal pentru familiile cu copii, întrucât, din restaurant sau de pe terasă, părinţii îi pot supraveghea din orice unghi al localului.


 
La fiecare final de săptămână, la Golful Pescarilor se ascultă muzică live, interpretată de Alex Florea, Cosmin Muscan şi Cristiana Dicianu. Cei trei creează o atmosferă încântătoare, iar peisajul completează clipele de poveste, dar despre asta vom vorbi la momentul potrivit.
 
Preţurile sunt rezonabile, aşa că Golful Pescarilor poate fi pus pe orice listă cu localuri la care să mergeţi frecvent, mai ales că este unul dintre restaurantele pescăreşti de referinţă din judeţul Constanţa. Este de mers la Golful Pescarilor atunci când vreţi să mâncaţi un peşte bun!

Informaţii utile 

Site: www.golfulpescarilor.ro
Facebook: www.facebook.com/golfulpescarilor
E-mail: office@lamer.com.ro
Telefon: 0731 404 041
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Da.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Matei 17 Mar, 2016 08:31 Frumos locul intradevar.Preturi un pic exagerate.Reclama foarte buna.Totusi poate verificati si cum a intrat in posesie,prin interpusi bineinteles, primarul carjaliu pe acel teren si cum chiar cu ajutorul consiliului local a impus o serie de hotarari doar doar o sa intimideze concurenta.