Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:36 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unplugged Pub, localul care a trecut prin multe transformări (galerie foto)

ro

20 Jan, 2014 00:00 4341 Marime text
Situat pe bulevardul Ferdinand, în zona magazinului Dioda, Unplugged Pub este deschis din anul 2012. Barul funcţionează încă de la începutul anului 2010, iar în acel timp localul se numea Calle Ocho. Acum, interiorul s-a schimbat foarte mult, adoptând un stil specific anilor 50-60, dar şi în combinaţie cu un uşor aer medieval.

După cum am observat din activitatea pe Facebook, localul este destul de popular şi nicio seară de la sfârşitul săptămânii nu lasă vreo masă liberă în bar. Pentru cei care nu ştiu despre acest pub, el se află la subsolul unei clădiri destul de vechi şi este structurat astfel încât să aibă o capacitate relativ mare de locuri, dar să şi păstreze intimitatea de care are nevoie fiecare dintre clienţi. Dacă sunteţi o fire mai sensibilă, acesta poate fi chiar un loc romantic. Asta cu atât mai mult cu cât o parte dintre ornamente şi tapetul de pe pereţi dau un aer elegant locului.
 
Servirea a fost promptă şi exact aşa cum trebuie să fie, iar atitudinea ospătarei şi amabilitatea ei mi-au plăcut foarte mult. Preţurile nu sunt mari, sunt acceptabile. De pildă, o apă este 5 lei, o cafea sau un suc costă 6 lei, iar berea costă între 6 şi 12 lei. Ciocolata caldă este densă precum budinca şi ornată cu bezele şi nu constă mai mult de 8 lei. Specialităţile de cafea şi frappe-urile sunt destul de diversificate, la fel şi preţurile: 9 – 11 lei.
Servesc şi vin fiert, iar un pahar este doar 5 lei. Fresh-ul costă 10 lei, iar limonada nu face mai mult de 9 lei. Personal, mi-a plăcut foarte mult localul şi vi-l recomand cu căldură.
 
Conform Registrului Comerţului, Unplugged Pub funcţionează pe societatea SC Gin Fizz SRL şi este administrată de Matei-Teodor Rotaru şi Simona Zidaru. Matei-Teodor Rotaru mai este implicat şi în societatea Agri Majer SRL(sediu expirat).
 
Informaţii utile:
Adresa: Bd. Ferdinand nr. 64
Facebook: https://www.facebook.com/UnpluggedPubConstanta
Contact: 0728 520 476
Program: Luni – Joi 16.00 – 00.00, Vineri – Duminică 16.00 – 01.00
Modalităţi de plată: Doar cash
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii