Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:55 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

The Lodge, localul din Constanţa frumos amenajat, cu preţuri peste medie (galerie foto)

ro

06 May, 2016 00:00 3735 Marime text
 

The Lodge este situat pe bulevardul Tomis numărul 117. Conceptul lor este „Eat, drink, vibe“ - „Mănâncă, bea, vibrează“, care se face simţit din momentul în care calci pragul acestui local. Este foarte frumos amenajat, cu gust, inedit. Localul e mare, cu o singură sală, cu forme neregulate, luminoasă. Este acolo un mix cultural, iar preparatele lor sunt inspirate din bucătăria internaţională.
 
Preţurile sunt cele aşteptate de la un astfel de restaurant. Sunt peste medie, dacă le compari cu cele practicate de alte localuri. În meniu găsim snacks & crunch (10 lei), aperitive şi salate (23 - 70 de lei), supe (10 lei), paste (19 - 35 de lei), pizza (25 - 30 de lei), hamburger (23 - 37 de lei), peşte (20 - 46 de lei), preparate vegetariene (20 - 23 de lei), preparate din carne de pui sau de curcan (25 - 50 de lei), preparate din carne de porc (40 de lei) şi preparate din carne de vită sau de berbecuţ (40 - 60 de lei). Un desert are preţuri cuprinse între 15 şi 20 de lei, iar o cafea sau un suc costă 6 lei. De asemenea, au şi ofertă: un burger plus o bere costă 25 de lei, iar coaste cu bere au preţul de 30 de lei. Pentru acestea din urmă am optat şi eu, comanda venind repede şi fiind „însoţită” de cartofi wedges, murături şi sos. Carnea a fost foarte bine preparată şi gustoasă.
 
Serviciul a fost bun - un domn a luat stâlpul de pe locul de parcare şi am putut lăsa maşina chiar în faţa restaurantului, iar chelnerul a fost amabil şi rapid. Am văzut afişat planul de evacuare în caz de incendiu. Nu m-au întrebat dacă plătesc sau nu cu cardul şi mi-au dat, odată cu nota, şi bonul fiscal. În acest local, legea este aplicată şi nu se fumează.

Ce spune Registrul Comerţului

The Lodge funcţionează pe firma Forum Vacances SRL, înfiinţată în anul 2000, cu sediul social în municipiul Constanţa, ce are ca principală activitate „restaurante“. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului la 5 mai 2016, asociaţi în firmă sunt Maria Rafte şi Angelo Ciprian Grancea, cel din urmă fiind şi administratorul societăţii. Cei doi nu mai apar în nicio altă firmă.
 
În calitate de moştenitoare a lui Pascal Rafte, Maria Rafte a devenit asociat al societăţii Forum Vacances SRL, după decesul acestuia. Maria Rafte l-a cooptat ca asociat în societate pe Angelo Ciprian Grancea. Pascal Rafte a decedat în anul 2013, în luna august. Acesta a fost director de la SC Neptun-Olimp, consilier local la Constanţa între 2000 şi 2004, membru în conducerea PNŢCD şi fost deţinut politic.
 
Conform vrajitorul.eu, la finele anului 2014, Forum Vacances SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 59.455 de lei, o pierdere netă de 37.988 de lei şi niciun salariat. La sfârşitul anului 2013, firma a înregistrat o cifră de afaceri zero, un profit zero şi niciun angajat.
 
Informaţii utile
 
Site: thelodgeconstanta.wordpress.com
Facebook: www.facebook.com/TheLodgeFriends
Telefon: 0721 480 099
Wi-Fi: Da
Locuri de parcare: Da.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii