Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:56 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Roma Cafe, o cafenea în mijlocul parcului de la Gară (galerie foto)

ro

07 Nov, 2013 14:05 12045 Marime text
Deşi nu era o zonă prea circulată, parcul Gării s-a integrat pe harta locurilor mondene, mai ales de când s-a deschis acolo Roma Cafe.

Aşa cum spune şi titlul, Roma Cafe este situat în parcul gării, vis-a-vis de  Banca Comercială Română.
De afară, pare trist, mai ales în timpul sezonului rece: fosta terasă pare părăsită, iar din cauza draperiilor abia se vede când este lume înăuntru.
Cafeneaua este o clădire structurată pe două niveluri. La parter se află barul, iar în faţa acestuia câteva mese. Cele două etaje sunt, de obicei, ceva mai populate şi arată ceva mai bine.

Am observat că picturile de pe pereţi vor să păstreze tematica dată de numele cafenelei, doar că erau neterminate şi arătau cumva cam ciudat.
Dacă mergeţi după căderea serii, luminile formează o atmosferă romantică şi intimă.
Arată bine, per total... şi cu siguranţă este genul de local unde ai vrea să mergi de mai multe ori pe săptămână. Asta şi pentru că preţurile sunt în regulă: o cafea este cam 6 lei, o limonadă 10 lei şi o bere este 5 lei. Dacă îţi este foame au o ofertă foarte bună un sandwich de aproximativ 300 de grame costă 12 lei şi în acet preţ primeşti o porţie de cartofi prăjiţi cu sos. Salatele sunt cam 15 lei. Au şi pizza, cam 15 - 20 de lei 500 de grame.

Servirea a fost cam lentă: de nota 7, dar preparatele au venit repede.
Roma Cafe este locul unde ai putea să vii cu prietenii într-o vineri seara, şi este amenajat în aşa fel încât să poţi organiza şi petreceri acolo.
Localul primeşte nota 7, pentru nimic în afara curăţeniei băii. În afara faptului că există o singură baie la etajul 1, era foarte murdară şi neîngrijită, de parcă ar fi fost baia unui hipermarket sau una dintr-un mall aflat la periferia oraşului.

Conform Registrului Comerţului, Roma Cafe funcţionează pe societatea S.C. BALMAR CHILL CAFFE SRL şi este administrată de Marius Balaban. 

Informaţii utile:
Adresa: în parcul gării, vis-a-vis de BCR
Facebook: https://www.facebook.com/caferomaconstanta
Rezervări: 0735 937 573 sau marius.roma_caffe@yahoo.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Alina 10 Feb, 2014 22:39 Frumos articol, doar ca nu este in totalitate adevarat. Mai sunt inca 2 bai functionale la subsol. Si pizza chiar e buna.
  • EDI 10 Feb, 2014 22:32 PETRECERILE DIN WEEKEND SUNT FOARTE REUSITE IAR PIZZA ARE UN GUST FOARTE BUN ! :d