Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţie la CNAPMC Deszăpezirea porturilor constănţene costă 400.000 de lei

ro

18 Nov, 2013 00:00 2602 Marime text
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa scoate la licitaţie serviciile de deszăpezire din Porturile Constanţa Nord (lot 1), Constanţa Sud (lot 2), Midia (lot 3) şi Mangalia (lot 4).

În acest sens, va fi organizată o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Servicii de deszăpezire a căilor rutiere, pietonale şi a platformelor de circulaţie din porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud, Midia şi Mangalia”. Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 28 noiembrie, ora 10.30, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 11.00. Potrivit anunţului nr. 355667/13.11.2013, publicat pe SEAP, valoarea contractului se ridică la suma de 400.000 de lei. Serviciile care vor fi achiziţionate constau în deszăpezit manual stradal şi trotuare, inclusiv parcările de reşedinţă, pasaje pietonale şi scări, deszăpezit mecanizat cu utilaje specifice, împrăştiat mecanizat materiale antiderapante cu utilaje specifice pe căile rutiere, pentru combaterea poleiului, împrăştiat manual materiale antiderapante în zonele de acces în clădiri şi magazii, pasaje pietonale şi scări, încărcat, transportat şi depozitat zăpada în locurile special amenajate indicate de achizitor, staţionare tehnologică. Cuantumul garanţiei de participare pe care trebuie să o depună ofertanţii este de 4.000 de lei pentru lotul 1, 2.400 de lei pentru lotul 2, 1.000 de lei pentru lotul 3 şi 200 de lei pentru lotul 4. Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante şi răspund de organizarea şi desfăşurarea procedurii de achiziţie sunt: Valeriu Nicolae Ionescu, Decebal Şerban, Daniela Şerban, Alexandru George Iorov, Ghiulentan Encioiu şi Florin Chirilă.

Cerinţe pentru ofertanţi

Societăţile care vor participa la această licitaţie trebuie să aibă o cifră de afaceri pe ultimii trei ani de 400.000 de lei pentru lotul 1, 240.000 de lei pentru lotul 2, 100.000 de lei pentru lotul 3 şi 20.000 de lei pentru lotul 4. De asemena, ofertanţii trebui să facă dovada prestării în ultimii 3 ani a unui contract de servicii de deszăpezire. Mai mult, ofertantul trebuie să prezinte o listă cu utilajele specifice: utilaj multifuncţional cu tracţiune integrală (2 bucăţi pentru lotul 1, o bucată pentru lotul 2, două bucăţi pentru lotul 3 şi o bucată pentru lotul 4), ATB (2 bucăţi pentru lotul 1, o bucată pentru lotul 2, o bucată pentru lotul 3 şi o bucată pentru lotul 4), autofreză cu tracţiune integrală (două bucăţi pentru lotul 1 şi o bucată pentru lotul 2), buldoexcavator cu tracţiune integrală (trei bucăţi pentru lotul 1, două bucăţi pentru lotul 2, o bucată pentru lotul 4), încărcător frontal (o bucată pentru lotul 1, o bucată pentru lotul 2, două bucăţi pentru lotul 3, o bucată pentru lotul 4), autoremorcher, automacara.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii