Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:05 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cafeneaua Mozaic din Piaţa Ovidiu s-a redeschis (galerie foto)

ro

28 Jan, 2014 00:00 4889 Marime text
Proaspăt renovată, Cafe Mozaic şi-a redeschis porţile de curând. Situată în Piaţa Ovidiu, aceasta este o cafenea pe care în mod sigur nu aveţi cum să o rataţi din câmpul vizual. Noua înfăţişare a fost inaugurată recent, aproape la o lună după ce au fost încheiate lucrările din centrul pieţei Ovidiu.

Dacă până acum nu avea niciun fel de decoraţiuni, acest aspect s-a schimbat, iar noul design aduce a vintage cu influenţă orientală. Şi da, într-adevăr, aceste două stiluri nu „se pupă” nici teoretic, iar practic e şi mai greu, pentru că, vizual, este ciudat şi oarecum deranjant ochiului. Deci, din punctul meu de vedere, noul aspect este un fel de „furculision”. Dacă ar fi păstrat nota orientală, atunci pozele cu descoperiri arheologice de pe pereţi nu aveau ce căuta, şi cu atât mai puţin cărţile vechi.

Am observat că, mai nou, cine nu are idei de amenajare a unui bar trânteşte nişte cărţi de la anticariat (nu multe, 2-3) şi-şi asumă stilul ăsta „vintage”. Nu mi se pare nici inspirat şi nici că dă un aer intelectual locului. Tocmai de aceea, eu voi taxa asta de câte ori voi avea ocazia.
În spatele barului aveau o oglindă superbă, care dădea impresia că n-ar fi fost ştearsă şi care nu prea ieşea în evidenţă.
Însă foarte mult mi-a plăcut pseudo-acvariul plin cu boabe de cafea şi alte accesorii turceşti.
Iar dacă tot am ajuns în zona cafelei turceşti, i-am simţit lipsa în meniu. Nu aveau nici măcar cafea la ibric. Şi atunci, mă gândesc, de ce să adopţi un astfel de stil dacă nici măcar nu poţi să te adaptezi la el?

Să nu mai vorbim că meniurile arătau ca cele pe care le primeşti la un fast-food de la colţul blocului. Şi... cumva... preţurile se voiau a fi „ca pe Tomis”, deşi aspectul aducea mai mult a cafe-bar de cartier. Astfel, la Cafe Mozaic , un suc, o apă sau o bere costă 6 lei, iar o cafea 5,5 lei. Un frappe este 8 lei, o limonadă 9, iar fresh-ul costă 10 lei. Ciocolata caldă costa 9 lei cea densă ca budinca şi cam 8 lei cealaltă.
Servirea a fost slabă, şi nu pentru că ospătara nu ar fi fost amabilă, ci pentru că practic şi-a uşurat 50% din muncă atunci când a decis să lase meniurile pe masă şi să nu se mai obosească să mai facă un drum.
Poate, cu timpul, cei de la Cafe Mozaic vor ajunge la o formă mai bună.
 
Conform Registrului Comerţului, Cafe Mozaic funcţionează pe societatea SC Cosmir Internaţional SRL şi este administrată de Constantin Camburu. Tot el se mai ocupă de firma Best Shark SRL.
 
Informaţii utile:
Adresa: Str. Piata Ovidiu nr. 11
Facebook: https://www.facebook.com/pages/Caffe-Mozaic/326244800751959
Wi-fi: Da Parola: KJWHMJJM
Contact: 0765410400
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii