Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:48 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amsters Pub e numai bun când vrei să petreci într-un cadru restrâns

ro

14 Nov, 2013 00:00 6491 Marime text
Se întâmplă foarte rar să reuşeşti să găseşti un local unde poţi avea parte de intimitate într-o seară de duminică, însă la Amsters Pub acest lucru este posibil.
 
 Situat pe bulevardul Tomis nr. 55, între sucursala Băncii Transilvania şi parcul primăriei, imobilul în care funcţionează Amsters Pub este structurat pe două etaje.
Amenajate într-un stil cu o influenţă uşoară de vintage, parterul şi primul etaj sunt unele dintre cele mai „populate” de clienţi. Despre existenţa mansardei ştiu mai puţini, cei care nu sunt de-ai casei. Totuşi, aceasta există şi este ideală pentru întâlnirile grupurilor de aproximativ 10-12 persoane. Îl puteţi considera, într-un fel, şi un separeu. Deşi este foarte bună ideea de a servi masa într-un cadru mai intim, nu mi-a plăcut în mod excepţional cum era decorată: avea câteva aparate de radio de prin anii 90, care nu se îmbinau cu tablourile de pe perete.

Servirea a fost cam de nota 9, pentru că nu am simţit nici lipsa, dar nici prezenţa ospătarului.
Meniul este diversificat, iar preţurile destul de bune: un mic dejun costă între 9 şi 13 lei, salatele nu sunt mai mult de 14 lei, pastele sunt între 16 şi 18 lei, iar pizza costă cel mult 25 de lei. Pentru doritorii de preparate la grătar există un mix din carne de vită, porc şi pui la preţul de 33 de lei.

În materie de deserturi, vă recomand parfait-ul cu nucă şi reducţie de cireşe care costă 13 lei.
La băuturi, preţurile sunt foarte bune: o cafea simplă costă 5 lei, un suc sau o apă tot la fel, iar cel mai bun preţ la bere este 7 lei pentru 400 ml.
Vinurile româneşti sunt aduse de la cramele Recaş, Jidvei şi Murfatlar.
La final, acordăm nota 8 localului.
 
Conform Registrului Comerţului, Amsters Pub funcţionează pe societatea S.C. Prosmart Investment SRL şi este administrată de Claudiu Stoian, George Cristian Grigorescu în parteneriat cu Tiberiu Traian Chiritescu. Claudiu Stoian este şi administratorul societăţilor: GRUP TEXTIL PRO SRL, INTEGRAL PLAST SRL şi PRODES 2002 SRL. George Cristian Grigorescu se ocupă de societatea MARINE SHIPSTORES SRL.
 
Informaţii utile:
Adresa: Bulevardul Tomis nr. 55
Facebook: https://www.facebook.com/amsters.constanta
Rezervări: 0727 773 831
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • eu 14 Nov, 2013 08:29 Dar bine ca faceti poze cu telefonul! Sunt intr-un bar. Hmm, ia sa fac eu o stire daca tot sunt aici.