Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:42 09 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreșteDobrogea141 Laudatio Constantin Sarry

ro

30 Nov, 2019 00:00 310 Marime text
Una dintre personalităţile dobrogene omagiate în cadrul evenimentului de celebrare a Zilei Dobrogei, organizat de cotidianului ZIUA de Constanţa pe 23 noiembrie, a fost publicistul Constantin Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960).
 

 
 
Acestuia i-au fost conferite, post-mortem, distincţia „Meritul Dobrogean“ şi medalia „Dionisie Exiguul.
Laudatio a fost redactat și citit de jurnalista Ghiulfer Predescu:
 
Când vrei să vorbești despre personalități dobrogene, este de la sine înțeles că nu o poți face fără ajutorul sârguincioasei și perseverentei Aurelia Lăpușan, scriitor și publicist, cunoscută și respectată de toată suflarea gazetărească din Dobrogea și nu numai. Doamna Lăpușan a scris mult mai multe despre marele ziarist dobrogean Constantin Sarry. A fost greu, de aceea, să adun pentru acest Laudatio o parte din realizările gazetarului care a condus cel  mai longeviv ziar din Dobrogea.
 
Așadar, Constantin Sarry s-a născut  la Constanța, în ziua de 8 mai 1878, anul când Dobrogea se întorcea acasă, la România, după mai bine de patru secole de stăpânire otomană. Parcă i-a fost predestinat să ajungă un simbol al dobrogenismului.  Era primul dintre cei şapte copii ai lui Nicolae Sarry, care se stabilise la Constanţa, venind din Grecia. Aici o cunoscuse pe Haricleea, cu care se căsătorise și tocmai de aceea Nicolae Sarry se socotea român dobrogean. Viitorul jurnalist, Constantin Sarry,  a urmat cursurile primare la Constanţa, apoi a făcut studii juridice la Liceul “St. Gilles” din Bruxelles, absolvindu-le în 1902 și, mai tarziu, Dreptul, la Iași.
 
Va cocheta de timpuriu cu jurnalistica, la început fiind corespondent şi secretar de redacţie la o gazetă conservatoare din Capitală, cu multă audienţă în acea perioadă, “Epoca”.  La doar 26 de ani, revine acasă și fondează ziarul „Dobrogea Jună“, care, de-a lungul anilor, devine cea mai reprezentativă publicaţie a provinciei. Scriind despre eveniment, ziaristul Dan Alecu preciza că „Dobrogea Jună“ a fost înfiinţată la 12 Decembrie 1904 de un tânăr, care purta redingotă şi pălăria înaltă a vremii, şi ziarul primise titlul romantic pe care îl are”. I-a fost, pe lângă proprietar, redactor, jurnalist, ilustrator. 
 
A semnat o serie de lucrări: „Cum s-ar putea rezolva criza economică”, „Chestiunea proprietății din Dobrogea”, „Regele Carol I. Dobrogea şi Dobrogenii. „Problema originei etnice în Dobrogea”.  A fost un lider natural care a crezut și a luptat pentru Dobrogea și locuitorii ei. El și-a dat seama că cel mai bun mod de a atinge acest obiectiv era prin cuvântul scris, spune, astăzi  singurul lui nepot in viață, George Sarry.  
Prin publicaţia sa, Constantin Sarry a militat pentru intrarea Romȃniei  ȋn primul război  mondială, pentru ȋnfăptuirea unităţii naţionale. In august 1916, „Dobrogea Jună” și-a suspendat apariția și Sarry, ca de altfel întreg colectivul redacțional, a fost mobilizat pe front.
 
Portretul lui Constantin Sarry, prezentat de ing. Mihail Georgescu, la trei decenii de dobrogenism, suna așa: „Om voinic. Sănătos. Cap, ce-i drept frumos, cu tot ce are în el. Blajin şi bun, de te revoltă uneori. Harnic ca o albină. Sentimental fără pereche. Când Constantin Sarry constată că ai făcut o faptă bună pentru Dobrogea, te sărută imediat şi dacă-i vorbeşti ceva mai cu foc de suferinţele Dobrogenilor, nu este exclus să-i vezi ochii umezi. Este firea lui simţitoare, călită la tocul şi obiceiurile trecute, care l-au forţat cu drept cuvânt, să susţină “Dobrogea Dobrogenilor”.
Ion Bentoiu, fost primar şi fost deputat de Constanţa, îl descrie admirativ: “Ziarist  prin creaţie, el a dat presei, în această parte a ţării, o strălucire, pe care presa n-a cunoscut-o în alte provincii.” 
 
Constantin Sarry a creat în timpul celui de-al doilea război mondial o mişcare de solidaritate cu oamenii satelor prin caravanele culturale, la care participau oameni de litere, economişti, autorităţi.
Cu toate acestea bucuria sfârşitului războiului avea să-i fie umbrită în primul rând prin suspendarea, de către comunisti, a ziarului, care a rezistat timp de patru decenii în fruntea presei dobrogene. Era 31 octombrie 1944. Redactia i-a fost devastată, biblioteca a fost arsa. A fost arestat si dus într-un lagăr din Caracal pentru că a refuzat să colaboreze cu comuniștii.  După detenție, și-a găsit adăpost în capitală, cu ajutorul prietenilor săi, oameni de litere şi gazetari, deşi mulţi dintre ei se aflau, la rândul lor în aceeaşi dizgraţie. Se simţea bine alături de vechii amici Tudor Arghezi, Gala Galaction, Kirkor Zambaccian, Costache Antoniu.
 
Sarry cerea urmaşilor săi: „Când voiu muri şi oriunde voiu muri şi când nu-ţi voiu lăsa poate decât un loc pe care-l posed de veci în cimitirul din Constanţa, acolo şi numai acolo să mă îngropi“. Dorinta i-a fost implinita. Constantin Sarry a încetat din viață în ziua de 4 octombrie 1960.
 
Distincția “Meritul Dobrogean”, acordată, astăzi, de cotidianul ZIUA de Constanța gazetarului Costache Sarry, este un modest semn de recunoaștere a valorii și a contribuției sale uriașe la formarea și dezvoltarea jurnalismului independent în regiunea noastră.
 
Citește și:

Constantin Sarry, director al ziarului Dobrogea Jună
 
#sărbătoreşteDobrogea141: Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“
 
Comentarii








Cele mai recente postari