Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știați că...? Se împlinesc cinci ani de la moartea actorului Mircea Albulescu

ro

08 Apr, 2021 00:00 1716 Marime text
  • Actorul Mircea Albulescu s-a stins din viață la data de 8 aprilie 2016.
Mircea Albulescu (pe numele adevărat Iorgu Constantin V. Albulescu, n. 4 octombrie 1934, București – d. 8 aprilie 2016, București) a fost un actor român, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor.
 
Potrivit wikipedia.org, tatăl său, Vasile, era român din Vlașca, a studiat la Conservator și era dirijor de fanfară militară, iar mama sa era o poloneză frumoasă, pe nume Olga Tempinski. Aceasta a fost catolică, iar în toată copilăria sa l-a dus, duminică de duminică, la Biserica Bărăția, unde a început să dorească să devină ministrant, adică unul dintre băieții care participau la slujbă și ajutau preoții. Acest lucru nu era posibil, el fiind ortodox, asemeni tatălui.
 
Mircea Albulescu a jucat în multe dintre filmele regizate de Sergiu Nicolaescu (Dacii, 1967, Mihai Viteazul, 1970, Zile Fierbinți, 1975, Revanșa, 1978, Pentru Patrie, 1978, Nea Marin Miliardar, 1979, Mihail, câine de circ, 1979, Capcana Mercenarilor, 1980, Wilhelm Cuceritorul, 1982, Viraj periculos, 1983, Ziua Z, 1985, Noi, cei din linia întâi, 1986) și aproape toate filmele lui Mircea Veroiu (Somnul Insulei, 1994, Semnul șarpelui, 1981, Mania, 1977, Șapte zile, 1973, Scrisorile prietenului, 1997, Dincolo de pod, 1976, Artista, dolarii și ardelenii, 1980, Craii de Curtea Veche, 1995).
 
La data de 8 aprilie 2016, la vârsta de 81 de ani, a încetat din viață. Din 2013, un teatru din provincie îi poartă numele: "Teatrul Proiect Câmpina Mircea Albulescu".
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii