Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:06 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Mircea Eliade

ro

22 Apr, 2016 00:00 2259 Marime text


Scriitorul Mircea Eliade şi-a trăit ultimii ani din viaţă departe de ţară, criticat de regimul comunist, care îl catalogase drept „ideolog fascist”. Astăzi, se împlinesc 30 de ani de la moartea sa.
 
Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la Chicago, unde preda istoria comparată a religiilor. Cu putin timp înainte să moară, a fost distins cu Premiul Bordin al Academiei Franceze.
 
Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene şi americane, Mircea Eliade a început să scrie de la vârsta de 14 ani. A fost un elev nedisciplinat. "Ei mă cred o haimana şi sunt siguri că nu voi ajunge nimic. Am să le pregătesc o surpriză!”, îşi spunea Eliade. Restul e istorie.
În tinereţe, a fost jurnalist şi eseist, discipol al controversatului filosof de extremă dreapta Nae Ionescu şi membru al societăţii literare "Criterion". În anul 1928, Mircea Eliade a obţinut o bursă de studiu la Universitatea din Calcutta, India. A devenit fascinat de filosofia indiană şi a învăţat mai multe limbi de la profesorul Dasgupta, tatăl frumoasei Maitreyi, despre care avea să scrie un emoţionant roman.
 
Reputația sa creştea cu fiecare lucrare apărută. Se spune că opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele. Primele sale lucrări publicate au fost "Inamicul viermelui de mătase" şi "Cum am găsit piatra filosofală". Dintre alte opere ale sale, amintim "Nuntă în cer", "La ţigănci", "19 trandafiri", "Noapte de Sânziene".
 
Pe 14 iulie 1938, Eliade a fost arestat pentru susţinerea acordată Gărzii de Fier, care a fost scoasă în afara legii de regele Carol al II-lea. Reabilitatea lui a început, treptat, sub regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii