Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pe 27 iulie, un atentat cu bombă...

ro

27 Jul, 2014 00:00 2336 Marime text
În urmă cu 18 ani, pe 27 iulie, la Atlanta, cu ocazia Jocurilor Olimpice şi la un secol de când Olimpiada era cunoscută drept cea mai importantă competiţie sportivă internaţională, a avut loc un atentat cu bombă care a dus la moartea unui om şi la rănirea a 111 persoane.

În ciuda măsurilor excepţionale de securitate, în după-amiaza zilei de 27 iulie 1996, în timpul unui spectacol organizat de unul dintre sponsorii Olimpiadei, în Atlanta Centennial Olympic Park, o bombă amplasată într-un rucsac a explodat. Dezastrul putea fi unul de proporţii catastrofale, deoarece în rucsac se aflau trei bombe. Spitalizarea victimelor a fost asigurată de către Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice.
Un militant de extremă-dreapta, Eric Rupert Rudolph, în vârstă de 36 de ani, care a reuşit să fugă de autorităţi o perioadă lungă de timp, a fost găsit vinovat de atentat şi arestat în anul 2003, după ce timp de cinci ani s-a aflat pe lista celor mai căutate persoane de către FBI. Eric Rudolph a fost reţinut în Carolina de Nord, identitatea sa fiind confirmată după o analiză a amprentelor digitale. În 2005, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea de a fi eliberat condiţionat.

Întreaga lume a fost consternată şi în anul 1972, cu 24 de ani înainte de atacul de la Jocurile Olimpice de la Atlanta, când un atentat al grupării palestiniene „Septembrie Negru” s-a soldat cu moartea a 11 sportivi israelieni şi a unui poliţist german. Cu câteva luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice, Abu Daoud a introdus arme în Republica Federală Germană, iar în noaptea de 5 septembrie, în clădirea în care erau cazaţi sportivii israelieni, au pătruns opt terorişti cu feţele acoperite, care au luat 11 ostatici. Aceştia au cerut guvernului israelian eliberarea a trei persoane capturate în timpul unui alt atentat, desfăşurat în acelaşi an. Deoarece au primit un răspuns negativ, teroriştii au deschis focul, iar încercarea poliţiştilor de a elibera ostaticii a eşuat.
Avery Brundage, preşedintele Comitetul Internaţional Olimpic de la acea vreme, după atentat, a transmis mesajul „Jocurile trebuie să continue". A doua zi, ca urmare a mesajului, mai mulţi sportivi au părăsit competiţia.

Sursa foto: Wikipedia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii