Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Fundaţia culturală „Regele Ferdinand I"...

ro

16 Feb, 2015 11:00 1319 Marime text
La data de 16 februarie 1926, la Iaşi, a fost înfiinţată Fundaţia culturală „Regele Ferdinand I", pentru a marca împlinirea vârstei de 60 de ani a lui Ferdinand.
Statutul legal al Fundației a fost decis printr-o lege aprobată de Adunarea Deputaților şi Senatul României în şedinţele din 29 octombrie, respectiv 19 noiembrie 1925.
Fundația era constituită din două structuri, conform Wikipedia: Fundațiunea Universitară „Regele Ferdinand I” şi Institutul cu internat pentru educația fiicelor de ofițeri. A fost construită o clădire care a adăpostit săli de expoziţie, o bibliotecă şi birouri. Ulterior, în cadrul clădirii, a fost transferată biblioteca Universității din Iași, prin fuziunea celor două formându-se Biblioteca Universitară „Regele Ferdinand I”, accesibilă studenților și publicului larg. După 1948, biblioteca s-a numit „Mihai Eminescu”.
Din Consiliul Fundației au făcut parte personalități importante ale culturii precum Ion Bianu, Gheorghe T. Kirileanu, I. Pompilian, ministrul Gheorghe Balş. 
 
Sursa foto: Wikipedia.org
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii