Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Astăzi, Mircea Baniciu, fostul membru al formaţiei Phoenix...

ro

31 Jul, 2014 00:00 2858 Marime text
Născut în aceeaşi zi cu actorul Nicu Constantin, chitaristul şi cântăreţul român Mircea Baniciu împlineşte, astăzi, vârsta de 65 de ani.
Mircea Baniciu, originar din Timişoara, absolvent al Facultăţii de Arhitectură, s-a remarcat în muzica românească la începutul anilor '70, când a devenit solist vocal al formaţiei rock Phoenix. Dintre cele mai cunoscute melodii ale trupei, amintim „Mica ţiganiadă“, „Mugur de fluier“, „Andrii Popa“. După ce, în anul 1977, colegii săi au fugit din ţară, trecând frontiera ilegal, s-a dedicat carierei solo. Ulterior, în anul 1992, alături de Florian Pittiş, Mircea Vintilă şi Vlady Cnejevici, Baniciu a format trupa Pasărea Colibri, cu care a cântat timp de zece ani.
În anul 2002, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la debutul formaţiei Phoenix, Baniciu a revenit în trupa care l-a consacrat însă, în toamna anului 2007, părăseşte, din nou, formaţia. În 2004, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria B - „Muzică“, pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastră. Mircea Baniciu, în anul 2008, a lansat pe piaţă primul volum al colecţiei „Best of Mircea Baniciu“, numit „Eşarfa“, o colecţie a celor mai bune balade compuse şi interpretate de artist, printre care se numără melodiile „Eşarfă în dar“, „Dacă ai ghici“, „Scrisoare de bun rămas“, „Amintire“.
Vineri, 1 august, Mircea Baniciu va susţine un concert pe scena Festivalului „Folk You! Florian Pittiş“, alături de Pasărea Rock.
 
Sursa foto: Facebook (Mircea Baniciu)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii