Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:01 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Se împlinesc 71 de ani de la moartea scriitorului Liviu Rebreanu

ro

01 Sep, 2015 00:00 1542 Marime text
Data de 1 septembrie este legată de un eveniment trist pentru literatura română, moartea prozatorului şi dramaturgului Liviu Rebreanu.
 
Pe 1 septembrie, în 1944, din cauza unor probleme respiratorii şi cardiace, a murit cunoscutul scriitor, lângă Piteşti. În anul morţii sale, Liviu Rebreanu era o personalitate notabilă a regimului antonescian. Director al Teatrului Naţional Bucureşti din 1940, a fost numit şi director general al Teatrelor Naţionale, Operelor Române şi Spectacolelor, în locul poetului Radu Gyr.
 
A fost primul dintre cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi. După ce a terminat o parte dintre studii, a fost numit învăţător la Prislop, azi, comuna Liviu Rebreanu. Apoi, în perioada 1903-1906, a urmat cursurile Academiei Militare din Budapesta, obţinând gradul de locotenent.
 
Anul 1908 este legat de debutul în presa românească, în revista „Luceafărul“, cu povestirea „Codrea (Glasul inimii)“. De-a lungul anilor, a fost cronicar dramatic, corector sau secretar de redacţie la „Convorbiri critice“, „Ordine“, „Falanga literară şi artistică“, „Rampa“, „Scena“.
 
Înainte de a scrie romane, şi-a desăvârşit talentul de prozator dedicându-se povestirilor şi nuvelelor. Gloria literară a lui Rebreanu s-a datorat romanului „Ion“ (1920), pentru care scriitorul a obţinut Premiul „Năsturel-Herescu“ al Academiei Române. Succesul a fost susținut și de creaţiile „Pădurea spânzuraților“ (1922), „Adam și Eva“ (1925), „Ciuleandra“ (1927), „Răscoala“ (1932) sau „Amândoi“ (1940).
 
Sursa foto: Wikipedia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii