Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:26 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Raymond Chandler, scriitorul american de romane poliţiste...

ro

26 Mar, 2015 11:02 1936 Marime text
Pe 26 martie 1959, s-a stins din viaţă scriitorul american Raymond Chandler, cel care a influenţat genul romanului poliţist. Pe lângă romanele polițiste, a scris și nuvele.

Scriitorul s-a născut la Chicago, în 1888. Avea șapte ani când tatăl său, un american, o părăsește pe mama lui. Pentru a-şi câştiga existența, de-a lungul anilor, a lucrat în diverse locuri, la un moment dat, a ocupat şi un post important într-o companie petrolieră. În ceea ce priveşte viaţa personală, s-a căsătorit cu Cissy Pascal, o femeie cu 18 ani mai în vârstă decât el.

La vârsta de 48 de ani, potrivit Wikipedia, își pierde slujba, eveniment care marchează începutul unei perioade dificile pentru Raymond. Începe să scrie pentru publicații de senzație, care tipăresc literatură polițistă. Însă, în decursul a cinci ani, își rafinează stilul. Când a publicat romanul „Somnul de veci", deja avea 50 de ani. Cartea prinde la public şi este ecranizată, filmul fiind regizat de Howard Hawks, avându-i în rolurile principale pe actorii Humphrey Bogart și Lauren Bacall.

Dintre alte romane de succes, amintim „Fereastra de sus", „Doamna din lac", „Sora cea mică” şi „Rǎmas bun pentru vecie".

Sursa foto: telegraph.co.uk
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii