Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Oltina din județul Constanța contestă în instanță o decizie a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale

ro

14 Jan, 2021 00:00 1877 Marime text
  • Primăria Oltina din județul Constanța a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul nr. 8675/3/2020 împotriva Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale
  • Primăria solicită anularea unui act administrativ care vizează dotarea căminelor culturale din Oltina și satul Răzoare
  • Pe parcursul proiectului, la o verificare suplimentară, reprezentanții AFIR au emis o notă de recuperare a aproximativ 416.000 de lei din proiect, deoarece s-a constatat că dotările exterioare nu sunt eligibile
  • Primăria Oltina a achiziționat însă aceste componente din proiect și acum contestă în instanță nota de recuperare a unei părți din valoarea proiectului


Primăria Oltina din județul Constanța a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul nr. 8675/3/2020 împotriva Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Primăria solicită anularea unui act administrativ care vizează dotarea căminelor culturale din Oltina și satul Răzoare.
Proiectul inițial prevedea și dotarea exterioară a căminului cultural din Oltina cu 130 de băncuțe, sistem de sonorizare, scenă mobilă și sistem de iluminare.
Pe parcursul proiectului, la o verificare suplimentară, reprezentanții AFIR au emis o notă de recuperare a aproximativ 416.000 de lei din proiect, deoarece s-a constatat că dotările exterioare nu sunt eligibile.

Primăria Oltina a achiziționat însă aceste componente din proiect și acum contestă în instanță nota de recuperare a unei părți din valoarea proiectului.
Menționăm că un alt proiect finațat de AFIR în Oltina este cel de alimentare și canalizare menajeră, în valoare de un milion de euro.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii