Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Poeta Amelia Stănescu îşi sărbătoreşte ziua de naştere astăzi

ro

22 Jun, 2015 11:28 2714 Marime text
Una dintre cele mai emoţionante voci poetice de la malul mării, Amelia Stănescu, îşi sărbătoreşte ziua de naştere astăzi. Poeta s-a născut pe 22 iunie 1974.

Amelia Stănescu este licenţiată în Filologie şi în Drept, iar din 2006, este doctor în domeniul Filologie. Este autoarea mai multor volume de poezie, dintre care amintim „Mecanica firii“ și „Aşternuturi de ploaie“. De asemenea, Amelia Stănescu a semnat şi volumul de portrete şi interviuri literare „Metafora de urgenţă“.
 
Datorită valenţelor sale actoriceşti şi calităţii textelor propuse, Amelia Stănescu a reuşit să impresioneze publicul iubitor de frumos prin spectacole de poezie susţinute la Constanţa, dar şi prin alte colţuri ale ţării.
 
Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, poeta a declarat că nu ar părăsi Constanţa pentru a se stabili în altă parte: „Aici îmi e familia, apoi, aici e marea... Călătoresc destul de mult, dar, de fiecare dată, mi-e dor de «acas㻓.
 
Foto credit: Lucia Tărase
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii