Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe 16 februarie 1959, Fidel Castro a devenit președintele Cubei

ro

17 Feb, 2017 00:00 2641 Marime text
Fidel Alejandro Castro Ruz, pe numele său complet, a fost un revoluționar cubanez, el participând la răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista și transformarea Cubei în primul stat comunist din emisfera vestică

Fidel Castro a deținut titlul de premier până în 1976, atunci când a devenit președintele Consiliului Statului și Consiliului Miniștrilor. De asemenea, el a mai ocupat funcția de prim-secretar al Partidului Comunist Cubanez (PCC) de la formarea sa în 1965. Fratele său, Raúl, a devenit succesorul lui Fidel Castro în 2008.

De-a lungul timpului, asupra lui Fidel Castro s-au petrecut mai multe atentate, dar s-au încheiat fără succes. a fost unul dintre cei mai „vânați” oameni din istorie, asupra vieții sale fiind comise numeroase atentate, toate soldate cu eșec. Fabián Escalante, fostul șef al serviciilor de contrainteligență ale Cubei, cel care a fost împuternicit cu protejarea lui Fidel Castro, a estimat, pe durata a celor 49 de ani, un număr de 638 de atentate, pe baza cărora s-a făcut și un film documentar britanic.

Fidel Castro deține Recordul Guinness pentru cel mai lung discurs ținut la ONU, acesta având o durată de 4 ore și 29 de minute, în data de 29 septembrie 1960. Cel mai lung discurs al său în Cuba a fost, însă, de 7 ore și 10 minute, în anul 1986, în Havana, atunci când a avut loc cel de-al III-lea Congres al Partidului Comunist.
Fidel Castro a murit pe 25 noiembrie 2008.
 
Sursa foto: shutterstock.com
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii