Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi este ziua mondială a donatorului de sânge

ro

14 Jun, 2019 00:00 3220 Marime text
Ziua mondială a donatorului de sânge este sărbătorită în fiecare an, la 14 iunie, de ţări din întreaga lume. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS sau WHO - acronimul în limba engleză a denumirii World Health Organization), manifestarea are rolul de a aduce un omagiu donatorilor de sânge şi, în acelaşi timp, prin sărbătorirea acestei zile se doreşte creşterea gradului de conştientizare a nevoii de donaţii de sânge, informează Agerpres.ro.
 
Sângele este o resursă importantă, atât pentru tratamentele planificate, cât şi pentru intervenţiile de urgenţă. Acesta ajută pacienţii care suferă de probleme de sănătate ce le pun viaţa pericol, asigurând o existenţă mai îndelungată şi o calitate superioară a vieţii. Sprijină procedurile medicale şi chirurgicale complexe. Este, de asemenea, vital pentru tratarea răniţilor în situaţii de urgenţă de orice fel (dezastre naturale, accidente, conflicte armate etc.) şi are un rol esenţial care salvează vieţi, în îngrijirea maternală şi perinatală.
 
Componenta cheie a unui sistem eficient de sănătate o reprezintă faptul de a putea oferi pacienţilor accesul la sânge şi produse sanguine în cantităţi suficiente, potrivit OMS.
 
Asigurarea unei alimentări sigure şi suficiente a sângelui necesită dezvoltarea unui serviciu de transfuzie de sânge coordonat la nivel naţional, bazat pe donări de sânge voluntare neremunerate. Cu toate acestea, în multe ţări, serviciile de sânge se confruntă cu provocarea de a face disponibil suficient sânge, asigurând în acelaşi timp calitatea şi siguranţa.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii