Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:01 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi este Ziua Internaţională a Dunării. A fost sărbătorită pentru prima dată în 2004

ro

29 Jun, 2018 00:00 2015 Marime text
Ziua Internaţională a Dunării este aniversată în fiecare an la 29 iunie. Manifestările dedicate acestei zile se desfăşoară în toate cele 14 state dunărene, pentru a marca dorinţa acestor ţări de a adopta măsuri şi strategii comune pentru protejarea fluviului european în faţa unor ameninţări diverse, precum fenomenele extreme (secetă sau inundaţii) sau poluări accidentale, informează Agerpres.ro
 
În zonele din apropierea malurilor fluviului sunt organizate festivaluri, întâlniri publice, evenimente educative şi de divertisment. Ziua Dunării înseamnă solidaritate între popoarele care împart acest bun comun, în ciuda diferenţelor de culturi şi istorii, având în schimb o dorinţă comună - responsabilitatea de a proteja această resursă preţioasă.
 
Marcarea Zilei Internaţionale a Dunării a fost instituită după semnarea, în 1994, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea de către Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR). Documentul, semnat la 29 iunie 1994, la Sofia, oferă cadrul de cooperare al guvernelor, organizaţiilor neguvernamentale, instituţii de cercetare şi industrie, această dată fiind marcată la nivel internaţional la propunerea ţărilor dunărene şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea.
 
Oficiali ai statelor situate în bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia şi Ucraina) şi din partea Comisiei Europene au semnat documentul, aducând în atenţia opiniei publice necesitatea protejării Dunării. Ulterior, Convenţia a fost semnată de Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru. România este depozitarul Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.
 
Ziua Internaţională a Dunării a fost sărbătorită pentru prima dată în 2004 pentru a marca zece ani de la semnarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii