Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Antoine de Saint-Exupéry, erou de război, pionier al aviaţiei şi om al literelor...

ro

29 Jun, 2015 00:00 1530 Marime text
Autorul celei mai frumoase cărţi pentru copiii de toate vârstele, Antoine de Saint-Exupéry, figură marcantă a culturii moderne, s-a născut pe 29 iunie 1900, în Lyon, într-o familie aristocrată. A fost erou de război, pionier al aviaţiei şi om al literelor.
 
În 1921, intră în aviaţia franceză şi, în 1926, devine pilot de linie al unei companii particulare. În primele sale romane, "Curierul de Sud" şi "Zbor de noapte", descrie experienţa ca aviator, în timp ce operele următoare reflectă filosofia sa de viaţă.
 
S-a remarcat în literatură datorită poveştii "Micul Prinţ" ("Le Petit Prince"), publicată în anul 1943, care, ulterior, a devenit una dintre cele mai răspândite cărţi, fiind tradusă în numeroase limbi. Creaţia scriitorului aduce în prim-plan valorile umane, legătura dintre oameni, toleranţa şi spiritul de aventură. "Numai cu inima poţi vedea bine, lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor" este motto-ul romanului "Micul Prinţ".
 
În anul 1944, a efectuat un zbor de recunoaştere, decolând de la baza aeriană din Borgo, Corsica, spre regiunea Grenoble din sudul Franţei. Avionul său a fost declarat dispărut, speculându-se că a fost doborât de către un avion german sau că a avut un accident de zbor. Nici până în prezent nu se cunosc circumstanţele în care s-a petrecut trecerea în nefiinţă a lui Antoine de Saint-Exupéry. A lăsat neterminată cartea "Citadela", care avea să fie publicată postum în Franţa.
 
Sursa foto: famousauthors.org
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii