Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:41 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Voceaconstantei.ro Remedii naturiste. Cum să spunem stop indigestiei cu ceaiuri

ro

13 Dec, 2015 00:00 1745 Marime text


Postul este pe sfârșite și fiecare dintre noi se gândeşte tot mai des la zilele sărbătorilor de Crăciun pe care le vom petrece în familie, alături de cei dragi, dar și de mesele înbelșugate la care vom fi nevoiți să asistăm. În perioada sărbătorilor, cu toții mâncăm mai mult decât de obicei, poate și mai mult decât cere organismul nostru. Mai ales dacă nu suntem obișnuiți un un program al meselor este imposibil ca în cazul în care ne așezăm la masă în fiecare casă pe care o colindăm, stomacul nostru să nu ne dea bătăi de cap. Iar când nu avem clasicele pastile pentru durerile specifice, cele mai la îndemână sunt de regulă remediile cu plante și alimente ce le găsim în casa fiecăruia dintre colindați.

Cu ajutorul infuziilor din plante puteți elimina balonarea, indigestia și chiar puteți accelera procesul digestiv, prin stimularea secrețiilor gastrice. Cele mai frecvente simptome ale indigestiei sunt greața, vărsăturile, balonarea abdominală, senzația de sațietate, eructațiile, distensia abdominală, sughițul, diareea, senzația de arsură în partea superioară a abdomenului, durere în partea superioară a abdomenului.

Menta are efecte antispamodice, fiind recomandată pentru a asigura buna funcționare a sistemului digestiv. De asemenea, elimină și crampele stomacale. Și ghimbirul este eficient pentru că descompune proteinele pentru a elibera stomacul şi intestinele de gaze, având de 180 de ori mai multe enzime pentru digestia proteinelor decât papaya. Enzimele eliberate odată cu ingestia ghimbirului ajută la absorbţia eficientă a nutrienţilor din alimentaţie și la digerarea mâncărurilor grase prin stimularea producţiei de salivă şi uşurarea procesului de înghiţire. Totodată, elimină balonarea și durerile de burtă.

Teiul este și el recomandat pentru indigestiile ușoare pentru că are efect relaxant și ușor hipnotic. Rozmarinul este un remediu eficient împotriva indigestiei dacă este consumat imediat după masă, îmbunătățește digestia și contribuie la descompunerea mai rapidă a alimentelor, eliminând balonarea. Consumat înaintea meselor principale, ceaiul de rozmarin conferă rapid senzația de sațietate și împiedică absorbția grăsimilor rele în organism. Rozmarinul optimizează digestia și ajută la buna funcționare a ficatului, iar florile plantei au proprietatea de a crește secreția biliară, determinând contracția ei și ajutând la evacuarea bilei.

Salvia este un alt remediu rapid împotriva indigestiei, având o acțiune carminativă, ajută la eliminarea gazelor din tubul digestiv, prevenind astfel apariția balonării. Consumul regulat de salvie stimulează apetitul și duce la o bună funcționarea a aparatului digestiv. Mărarul este recomandat în caz de balonări, enterocolite și indigestii. În acest caz se folosesc semințele de mărar, într-o infuzie.
Anasonul crește secreția de sucuri digestive în intestin și stimulează digestia și funcțiile pancreatice, având proprietăți antiseptice și carminative, este astfel recomandat pentru tratarea indigestiilor și colicilor, în special în cazul copiilor mici.

Anghinarea, mai puțin folosită și cunoscută în zona noastră, stimulează apetitul, secrețiile pancreatice și intestinale, este un  bun diuretic, carminativ, antihelmintic și antispasmodic intestinal, fiind recomandată în cazul insuficiențelor pancreatice și intestinale și balonărilor abdominale.

Alte infuzii pe care le puteți încerca pentru a elimina indigestia și neplăcerile cauzate de aceasta sunt cele din flori de salcâm, ceai verde, frunze de zmeură, frunze de mur, afine, gălbenele, coada-șoricelului, petale de trandafir de dulceață, sunătoare, pelin, lemnul-Domnului, crușin, fumăriță sau un amestec din frunze cu sau fără flori din plantă de oregano, busuioc, mentă, cimbrișor, salvie și rozmarin.

Sursa: Voceaconstantei.ro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii