Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vetrice, o plantă folosită în scop terapeutic

ro

04 Sep, 2014 13:30 14131 Marime text
Vetrice este o plantă perenă cu flori galbene, de la care, în scop terapeutic, sunt folosite vârfurile înflorite şi frunzele, din iulie şi până la sfârşitul lui septembrie. Acestea conţin saponozide, uleiuri volatile, compuşi monoterpenici, hidrocarburi, camfor, eteri enolici, flavonoide, gumirezine, acid malic şi tartric, tanacetumolic, tanoizi, gumirezine. Unele substanţe conţinute de vetrice au capacitatea de a stimula producerea de salivă şi circulaţia sângelui la nivelul cavităţii bucale, a stomacului, intestinului şi zonei pelviene.
 
Vetrice are proprietăţi antispastice, antiparazitare, depurative, diuretice, antiseptice, antihelmintice şi carminative, dovedindu-şi eficienţa pentru ameliorarea durerilor şi creşterea poftei de mâncare în cazul persoanelor diagnosticate cu afecţiuni ale ficatului şi vezicii biliare. De asemenea, această planta este folosită în cazul problemelor digestive, febrei, ca metodă de ameliorare a reumatismului, sau ca tratament împotriva rubeolei.
 
Cataplasmele cu seminţe zdrobite de vetrice aplicate pe abdomen contribuie la eliminarea viermilor intestinali, iar clisma cu infuzie de flori de vetrice este eficientă în combaterea oxiurilor. Administrarea unei linguriţe de tinctură de vetrice, diluată într-o cană de apă, de trei ori pe zi, elimină usturimile la urinare, ajută la retragerea promptă a edemelor şi previne formarea calculilor renali. Totodată, vetrice este benefică în tratarea arsurilor de piele, a gutei, entorselor, luxaţiilor, cistitei şi nefritei. Cataplasmele fierbinţi cu vetrice sunt recomandate în tratarea durerilor reumatice şi a celor articulare. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii