Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:49 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătate De ce acidul folic este indispensabil pentru organism

ro

20 Jul, 2015 13:10 1758 Marime text
Acidul folic, cunoscut şi sub denumirea de vitamina B9, ajută la prevenirea dezvoltării cancerului de col uterin, şi este, de asemenea, necesar pentru formarea corespunzătoare a propriului material genetic de corp, şi anume ADN-ul şi ARN-ul. Acidul folic este indispensabil formării de globule roşii de către măduva osoasă. Esenţială în timpul sarcinii, vitamina B9 este vitamina hidrosolubilă a grupului de vitamine B, având un rol fundamental în producţia de celule noi în organism şi în asimilarea substanţelor nutritive din alimente.
 
De asemenea, previne apariţia malformaţiilor. Acidul folic face parte din componentele suplimentelor nutritive recomandate femeilor gravide şi care alăptează. Previne unele malformaţii, din această cauză acidul folic este recomandat în primele 12 săptămâni de sarcină. Pe de altă parte, ajută în ameliorarea declinului memoriei la persoanele vârstnice şi reduce nivelul crescut al homocisteinei, un aminoacid asociat cu infarct miocardic, accidentul vascular ischemic, osteoporoza şi degenerescenţa maculară.
 
Alimentele bogate în această vitamină importantă sunt sfecla roşie, varza, morcovii, sparanghelul, legumele cu frunze verzi, ouăle, laptele şi cele mai multe specii de peşte. Doza zilnică de acid folic este foarte mare, de la 100 la 600 micrograme, în funcţie de vârstă şi starea fiziologică a persoanei. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii