Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:12 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

csid.ro Carbohidraţii - buni sau răi în dietă?

ro

01 Jun, 2015 00:00 1886 Marime text
Adevărul rămâne undeva la mijloc, deoarece pe de o parte, carbohidraţii sunt necesari pentru a asigura organismului energia, indispensabilă mai ales în dietele de slăbire, iar pe de alta, unii dintre aceştia pot fi adevărate „bombe calorice” care duc şi la creşterea glicemiei.

Dincolo de rolul esenţial în diete, aceştia au un aport semnificativ şi în menţinerea sănătăţii organismului, tocmai de aceea în selecţia carbohidraţilor incluşi în alimentaţie trebuie să ţinem cont atât de nevoile organismului, cât şi de clasificarea lor.

Carbohidraţii buni versus carbohidraţii rai

“Este important de ştiut că aportul zilnic caloric care să provină din carbohidraţi trebuie să fie de 50-60%, mai ales pentru că aceştia  constituie sursa principală de energie a organismului şi au un rol esenţial în reglarea tranzitului intestinal” spune dr. Florenţa Creţu.

Ţinând cont de compoziţia chimică şi de modul în care acţionează, carbohidraţii se clasifică în carbohidraţi simpli cu asimilare rapidă (sau răi) şi complecşi cu asimilare lentă (buni).

Carbohidraţii complecşi sunt cei mai recomandaţi în alimentaţie, deoarece, deşi se descompun mai greu în organism, asigură o cantitate mai mare de energie. Aceştia pot fi regăsiţi cu succes în cerealele integrale precum orzul, hrişca sau ovăzul, dar şi fructele şi legumele cu un conţinut bogat în amidon: fasolea, lintea şi mazărea. Acest tip de carbohidraţi sunt asimilaţi mai lent de organism, asigurând un aport energetic constant şi pe o perioadă mai lungă de timp. Mai mult, aceştia sunt şi o sursă importantă de fibre, ajutând la menţinerea greutăţii corporale, eliminarea toxinelor şi scăderea nivelului de colesterol. 

Prin contrast, “carbohidraţii simpli cresc nivelul glicemic şi produc descărcări mari de insulină în organism, iar dacă se află în cantitate prea mare în organism, excesul este convertit în grăsime. Acest lucru duce mai departe şi la creşterea nivelului de colesterol şi de trigliceride în sânge, sporind riscul bolilor cardiovasculare şi diabetului zaharat tip 2.  Acest tip de carbohidraţi se găsesc în special în produsele rafinate, precum făina albă sau orezul decorticat, acestea fiind şi bogate în zaharuri ce favorizează creşterea în greutate”- sustine dr. Florenţa Creţu, reprezentant Ropharma.

Articolul integral poate fi citit pe csid.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii