Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:57 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când și cum mâncăm fructe

ro

04 Dec, 2016 00:00 1917 Marime text
Porțiile zilnice de fructe sunt de nelipsit dintr-o alimentație echilibrată. Însă acestea nu trebuie consumate oricum, oricând și în orice cantitate, scrie avantaje.ro.
 
Primul impuls este că credem că nu avem nici o restricție la consumul de fructe – nici în ceea ce privește orele la care le mâncăm, nici în ceea ce privește cantitatea. Lucrurile nu stau însă chiar așa, spun specialiștii în nutriție. Dr. Mihaela Bilic atrage atenția în cartea sa, „Sănătatea are gust. Ghid pentru slăbit”, asupra câtorva aspecte importante legate de acest subiect.

Porția de fructe, alternativa la dulce 

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl știi legat de fruce este că reprezintă o alternativă bună la consumul de dulce. Însă, chiar și așa, nu trebuie mâncate în cantități foarte mari, pentru că îngrașă, responsabilă de acest lucru fiind fructoza.

În alimentația zilnică 

Fructele au nevoie de o digestie specială. Cel mai bine este ca acestea să fie consumate cu o jumătate de oră înainte de masă – stimulează secreția de suc gastric, ameliorând digestia – sau la două ore distanță de masă – pentru a se evita fermentația. În caz contrar, cred că ai remarcat și tu că poate apărea senzația de balonare, pentru că digestia este îngreunată. Excepții de la această regulă sunt ananasul și papaya care, consumate după o masă cu carne, ajută la digestie.
  • mănâncă fructele sub formă de gustare a orei 11 sau între 16 si 17.
  • consumă-le după un efort prelungit, pentru că ajută la completarea mineralelor și a apei eliminate prin transpirație.
  • nu mânca fructe seara, pentru că metabolismul este mai lent, iar glucidele se transformă în țesut adipos.

Ce fructe alegem? 

Cel mai mare conținut de vitamine, minerale și fitonutrienți este prezent în fructele de sezon, coapte în mod natural, la lumina soarelui. După ce fructele au fost culese, cantitatea de vitamine începe să scadă. Fructele depozitate mult timp își pierd din proprietăți. Mai bine cumpără fructe de la producători locali. Și pentru că toamna este și sezonul gutuilor, află de ce sunt grozave pentru sănătatea ta.

Fruct sau suc? 

Cel mai bine este să consumi fructul. Prin stoarcere, acesta pierde pulpa, acolo unde se găsesc fibrele. Faptul că mestecăm fructele, că le acordăm mai mult timp pentru a ajunge în organism, spre deosebire de suc, ajută la transmiterea mesajului de sațietate către creier.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii