Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calităţile terapeutice ale salviei

ro

09 Dec, 2014 09:25 1881 Marime text
Salvia este o plantă perenă, de origine mediteraneană, utilizată în medicină, în calitate de condiment, dar şi în industria parfumurilor şi în cea cosmetică. Salvia scade febra, este expectorantă, reduce transpiraţia şi linişteşte spasmele bronşice, fiind indicată bolnavilor cu astm bronşic, bronşite cronice, infecţii respiratorii, faringită, laringită sau răceli. Gargara cu decoct de salvie este un leac obişnuit contra durerilor de gât, a răguşelii şi tusei. 
 
Folosită în uz extern, salvia este un bun antiseptic, astringent, antiinflamator, antireumatic şi cicatrizant. Aplicată sub formă de cataplasme, este eficientă în caz de acnee, căderea părului, celulită, diverse răni, ulceraţii cronice sau varice. Această plantă are şi efect estrogen, fiind folosită sub formă de băi de şezut sau spălături vaginale în afecţiuni pelviene, candidoză, disfuncţii ale ciclului menstrual, menopauză.
 
Salvia măreşte secreţia bilei, calmează inflamatţiile intestinale, elimină mucozităţile abundente din stomac, reduce glicemia şi vindecă indigestiile, fiind utilizată în afecţiuni cronice ale căilor biliare, balonări abdominale, colite, diabet zaharat, digestii lente, dischinezii biliare şi spasme intestinale. De asemenea, salvia este întrebuinţată în afecţiuni ale coloanei vertebrale şi în bolile din sfera nervoasă, precum dezechilibrul sistemului neuroendocrin, ameţeli, anorexie, nervozitate şi surmenaj. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii