Poezia Zilei Ți-e dor… - Irina Lucia Mihalca

 Ți-e dor! Vârtejuri astrale. 
 Un câmp de flori. 
 Irișii răsăriti din pământ își întind petalele fragile, 
 vălurind printre frunzele verzi, rectilinii, 
 lujerii ridicați spre galbenul solar. 
 Te-ai nărui în ea, să poți să te aduni, apoi, 
 din colbul și amfora plină de iubire, 
 să redevii întremat 
 cu lacrimile dorului nestins. 
 
 Da, ți-e dor să-i simți, în palma ta, 
 obrazul de copil ce surâde a fericire, 
 ca un cauș al zâmbetului ei 
 din care
 să-ți picuri în suflet 
 lumina cea voioasă a râsului ei! 
 
 Ah! Atâta dor! Te sfâșie, te înconvoaie 
 durerea neostoită a depărtării, 
 în ochii nesecați de iubire 
 lacrimi clocotesc. 
 
 Ți-e dor! Un strigăt mut din inimă 
 se propagă în valuri, valuri. 
 Pe un cer de cobalt, printre stele, 
 licurici și cetină dulce, plăcut mirositoare, 
 ca o dragoste învăluitoare, 
 cu toate dezlegările 
 iubirii pure, nemărginite. 
 
 Ah! Atâta dor! 
 Pe cerul tău neliniștit, aproape palpabil, 
 o confruntare violentă între galben, albastru, verde și roșu. 
 Amestec și opoziții, vibrații misterioase 
 de tonuri apropiate. 
 Luciri de umbre. Armonii tenebroase. 
 Alene, un râu șerpuiește printre maluri. 
 Apă și cer inundate de albastru, 
 ca niște becuri, stelele atârnă. 
 Reflexe orange tremură în ape, 
 ca un răspuns al inimii. 
 
 Ți-e dor! 
 În universul singular, o stea-speranță. 
 Împerechere a două culori complementare. 
 Sufletul ți-e agățat, 
 cu disperare, de visul iubit, 
 plutind, parcă, în verdele ierbii din jur. 
 Acolo, cu iubirea ei, 
 îți luminează negura existenței.