Poezia Zilei O altă zi trece prin viaţă - Irina Lucia Mihalca

 Soarele reflectă lumina pe lună
 atunci când va înflori vizibil,
 marea îmbrăţişează leneş ţărmul.
 Printre nori, toamna trage cu ochiul.
 
 Viaţa ne aruncă, mereu şi mereu,
 în furtună şi-n centrul ei.
 În miezul furtunii vei găsi
 un punct central de pace durabilă,
 dacă poţi ajunge la el,
 asemenea pescăruşului
 care zboară prin centrul liniştit,
 dar nu trăieşte acolo.
 Ne hrănim din acel spaţiu
 fără a respinge experienţa furtunii.
 Nu putem ajunge la centru
 fără să trecem
 prin furtuna care-l înconjoară.
 Un paradox,
 această profunzime de nepătruns!
 
 Există o prindere între forme,
 un milion de vise gata să se trezească,
 născute din această minune eternă,
 focul care topeşte gheaţa,
 un univers cu galaxii infinite
 şi planete care
 se mişcă, spiralat, în cicluri.
 Sunt fericită să te ştiu,
 aici în adâncul meu.
 Eşti marea mea albastră,
 infinitul mării mele! Atât ni s-a dat!
 În mişcarea rapidă, poţi găsi, încă,
 o linişte care nu moare.
 Imaginea rămasă, zi de zi, aici,
 pentru-a rămâne veşnică,
 decolorează stelele pe cer.
 O lume în oglindă
 ca un întreg din puritatea sufletului!
 
 Ai simţit bucuria, ai simţit
 şi-o vei mai simţi! Depinde de noi!
 A trebuit să trecem
 prin furtunile lăuntrice
 să înţelegem
 imensitatea cerului interior,
 totul prin iubire, prin metamorfoza ei.
 Marea eşti tu, marea sunt eu,
 mister, nelinişte, necuprins,
 exaltare, melancolie,
 vibraţie, pură emoţie!
 Mulţumesc, dragul meu,
 mulţumesc întregirii-n adâncuri.
 
 Lumina soarelui începe să se estompeze,
 dar luna strălucitoare rămâne.
 O altă zi trece prin viaţă, risipită de timp!