Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poezia zilei Din fâlfâirea aripilor - Irina Lucia Mihalca

ro

02 Mar, 2019 00:00 1637 Marime text
Din fâlfâirea aripilor

La prima sclipire a zorilor, un cântec alunecă pe apă.
Prin ploaie şi lumină, privirii se devoalează
semne ascunse,
avertismente, simboluri,
în agitaţia celor mai fragile frunze,
în şoapta copacilor,
în inima pietrelor,
în forma şi culorile norilor.
 
Treptat descoperi o limbă pierdută,
improvizată, ţesută
cu răbdare şi transparenţă.
Fidelă fântânii tale în timp ce-şi visează cuvintele,
melancolia îngerilor o duce departe.
Un joc colorat în care dansează
lumina veşniciei.
 
O armonie răsună la porţile raiului de neatins,
ce vrei să-l cucereşti.
O lume fără timp,
fără durere, fără tristeţe,
o buclă în care totul este prezent.
Un râs zglobiu irumpe,
un râs de copil hărăzit iubirii.
Suflet nemărginit ca iubirea visată,
ca iubirea dorită.
 
Nu ştii unde,
nu ştii cum, nu ştii când
ai ajuns sa fii surprins de fericire.
Lumina te întâmpină
în pragul eternităţii - două sunete originale
pentru apa pură şi proaspătă.
 
Irina Lucia Mihalca

25 aprilie 2018
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Muntean 09 Apr, 2019 22:35 Felicitari adorata mea esti lângă mine prin versurile tale mereu,multumesc din suflet pentru urări!