Poezia Zilei Conturul unei şoapte – Irina Lucia Mihalca

Conturul unei șoapte

 
 Îmbrățișați, în tăcerea eterică îți ating surâsul pâlpâit.
 De undeva din adâncuri îți răsare
 azurul intens din priviri.
 Cu inflexiuni colorate, vii, inefabile,
 de nepovestit prin slove,
 ne sunt toate clipele,
 brodate spontan,
 în complexitatea lor,
 într-o nebănuită călătorie,
 asemeni misterului ceasului din perete
 și-a orelor desprinse,
 ca frunzele
 de toamnă blândă
 peste țărmul mării noastre,
 ce trec, în dansul lor, fără a le simți.
 
 Tic-tac, tic-tac… Tic-tac, tic-tac...
 Căldura șoaptei tale îmi poartă pașii spre mine.
 Aici sunt eu, trestie înălțată spre soare,
 lângă tine plutesc amintirile.
 Fără să mai aștepte,
 coridoare greu de atins
 îți dau târcoale.
 Pe drum, o cărare
 ne-așteaptă
 albul înghețat al gândurilor.