Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lumea poeziilor Marin Sorescu - Dedublare

ro

16 Sep, 2014 00:00 4826 Marime text
Noaptea cineva umblă cu hainele mele
Şi mi le poartă.
Dimineaţa observ pe pantofi noroi proaspăt,
Cine-o fi semănând la umblet cu mine?

De la o vreme a început
Să-mi îmbrace şi gândurile.
Cînd mă trezesc nu le mai găsesc niciodată
Unde le-am pus.

Sunt uzate, obosite, cu cearcăne în jurul ochilor,
Se cunoaşte că cineva a gândit cu ele
Toată noaptea.

Cine s-o fi potrivind la suflet cu mine?

Despre Marin Sorescu

Născut în anul 1936, la Bulzeşti, Marin Sorescu a fost un scriitor important, membru al Academiei Române.
La vârsta de 28 de ani, Marin Sorescu a debutat cu volumul de parodii „Singur printre poeţi”. O figură marcantă a poeziei româneşti, în 1966, este distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Poeme”. De asemenea, în anii 1968 şi 1970, Marin Sorescu a obţinut Premiul Academiei Române, iar în 1983, Premiul Herder, acordat pentru întreaga activitate de către Universitatea din Viena.
Printre cele mai cunoscute volume se numără „Tuşiţi” (1970), „Suflete, bun la toate” (1972). Potrivit Wikipedia, operele lui Marin Sorescu au fost traduse în peste 20 de ţări.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii